Lucrările la A0 Sud, pe ultima sută de metri. Cu ce autostrăzi importante va face legătura

La sfârșitul lunii mai, și ultima porțiune din A0 Sud ar trebui să fie gata. Astfel, în sfârșit, legătura dintre A1 și A2 poate fi făcută integral pe autostradă.

Cristi Popa, jurnalist Euronews România: „Aceasta ar putea fi vestea bună că la sfârșitul lunii mai am putea circula pe acest tronson.

Reprezentanții constructorului spuneau că în momentul de față au ajuns undeva la un procent de 95% din lucrare. Mai sunt în continuare de făcut lucrări în zona de iluminat, zona de panouri, dar și în zona de montare a parapeților. Ei au dat asigurări la sfârșitul lunii mai am putea să circulăm pe acest tronson.

Vorbim despre un tronson care are aproximativ 17 kilometri, despre care s-a vorbit în decursul timpului foarte mult pentru că au tot existat promisiuni, termene care au fost respectate, iar întârzierea a ajuns în momentul de față la aproape un an.

În ultima perioadă, în schimb, constructorul a accelerat lucrările, astfel încât reprezentanții Ministerului Transporturilor spun că suntem pe ultima sută de metri.

De la sfârșitul lunii mai ar putea fi acest scenariu unul cât se poate de real, cel în care șoferii care vin dinspre A1 pot urca pe A0, fiind ultimul lot care nu a fost dat circulației, să meargă integral pe autostrada A0 până la A2 și de acolo să fie conexiunea directă către litoralul românesc.”

„Pe o vreme perfectă, cu front de lucru suficient oferit de autorizația de construire emisă în 23 ianuarie 2025, mobilizarea pe A0 Nord a celor de la Pizzarotti și Retter lasă foarte mult de dorit.

Cei doi antreprenori promit că până la sfârșitul anului viitor vom circula între A1 și DN1. În acest ritm, nicio șansă.

Din fericire încă mai este timp de redresare și tragem nădejde că se vor mobiliza imediat astfel încât să prindă din plin sezonul propice lucrărilor în construcții ca să aibă o șansă să-și respecte promisiunea și contractul semnat în 20.09.2023 care are ordin de începere din 16.10.2023 și prevede 12 luni de proiectare și 22 de execuție”, constată Asociația Pro Infrastructură într-o evaluare a tronsonului de nord al Autostrăzii de Centură.

Pentru porțiunea Nord a noii centuri trebuie să mai avem răbdare până la sfârșitul lui 2026.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE