Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE: Legea offshore a fost votată astăzi în Senat. Importanța exploatării gazului din Marea Neagră

Legea offshore a fost votată astăzi în Senat, cu 91 de voturi pentru și 13 împotrivă. AUR este singurul partid ca a votat împotriva legii. Proiectul de lege va merge în Camera Deputaților, for decizional. Primul pas pentru adoptarea acestei legi a fost făcut când Comisiile de buget-finanțe și energie ale Senatului au dat un raport de admitere.

Votul de astăzi din Senat reprezintă încheierea primului ciclu legislativ al acestei legi extrem de importante pentru exploatarea gazului din Marea Neagră. Actul normativ urmează să fie transmis Camerei Deputaților, forul decizional, care este de așteptat să-l voteze săptămâna viitoare sau cel mai târziu peste două săptămâni, astfel încât să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Cele mai importante prevederi ale legii offshore

Eliminarea supraimpozitării veniturilor companiilor dacă acestea vând gazele sub 85 de lei megawatt-ul. - Aceasta a fost una dintre principalele piedici care au ținut pe loc exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Împărțirea veniturilor din exploatarea gazelor: 60% către statul român, 40% către companiile exploatatoare. România va avea drept de preemțiune asupra gazelor din Marea Neagră. Doar după ce se va acoperi consumul intern, acele cantități vor putea fi trimise la export.

Această lege este extrem de importantă pentru demararea investițiilor în cel mai mare zăcământ din Marea Neagră, în perimetrul Neptun Deep, un zăcământ estimat la 80 - 100 de miliarde de metri cubi, acolo unde va începe extracția, undeva în 2026-2027. Anul acesta, dintr-un alt perimetru mai mic vor începe să intre gaze în conductele din România, în luna iunie. 500 de milioane de metri cubi anul acesta, un miliard de metri cubi de anul viitor.

„Practic, avem două posibilități de a asigura securitatea în aprovizionare în caz de criză energetică și dreptul de preempțiune al statului român, în așa fel încât România să aibă acces la gazele naturale, atât din perimetrele offshore, cât și din perimetrele onshore. Din datele pe care le avem la dispoziție, producția României odată cu sfârșitul lui 2026 - începutul lui 2027 și a exploatărilor din perimetru Neptun Deep, practic, aproape se va dubla. Avem timp, până în 2026, să creștem consumul de gaze naturale și să fim pregătiți pentru a absorbi o cantitate cât mai mare și, evident, România va produce mai mult decât va consuma și va putea deveni un furnizor de securitate energetică regională.”, a afirmat Virgil Popescu, ministrul Energiei.

În 2018 a fost votată o lege offshore care este în vigoare, iar coaliţia de guvernare a depus această iniţiativă la Senat, prin semnătura preşedintelui PNL, premierul Nicolae Ciucă, preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, liderului UDMR, Kelemen Hunor, ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi liderului grupului minorităţilor reprezentate în Parlament, Varujan Vosganian.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE