Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kovesi avertizează că Parchetul European îi va investiga pe cei care evită sancțiunile împotriva Rusiei

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), a declarat că investigațiile instituției pe care o conduce vor fi viza persoanele care subminează sancțiunile împotriva Rusiei, relatează agenția France-Presse, citată de The Guardian.

Parchetul European are responsabilitatea de investiga orice infracțiune care a cauza prejudicii din fonduri europene, ceea implică urmărirea grupărilor infracționale internaționale și a fraudelor transfrontaliere în materie de TVA.

Uniunea Europeană a aplicat nu mai puțin de 10 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, care urmare a invadării Ucrainei. Laura Codruța Kovesi vrea să ancheteze grupările care evită aceste măsuri în așa fel încât să finanțeze mașina de război a lui Vladimir Putin.

„Este un lucru pe care Comisia Europeană ni l-a solicitat deja - dacă ne putem ocupa. Răspunsul nostru a fost: «Da, putem face acest lucru». Suntem pregătiți să o facem.

Avem procurori specializați. Avem birouri în 22 de state membre... Suntem singura instituție disponibilă în acest moment la nivel european care poate lupta cu acest tip de infracționalitate”, a declarat Laura Codruța Kovesi, potrivit sursei citate.

Orice decizie de a adăuga persoanele sau entitățile ce evită sancțiunile pe lista celor anchetate de Parchetul European ar fi una politică, luată de liderii statelor membre ale UE, notează The Guardian. Nu toate au fost de acord cu rolul instituției conduse de Kovesi. Danemarca, Suedia, Ungaria, Polonia și Irlanda nu au desemnat niciun procuror în cadrul EPPO.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE