Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

EXCLUSIV. Laura Codruța Kovesi: „Este peste tot corupție. Nu există nicio țară curată. România nu este mai coruptă decât alte țări”

Europa pierde, anual, 60 de miliarde de euro din cauza fraudelor cu TVA, iar la Parchetul European există un dosar in care sunt implicate toate statele membre, spune, într-un interviu pentru Euronews România, Laura Codruța Kovesi. Procurorul-șef european vorbește despre ancheta privind achiziția de vaccinuri la nivel european și explică, în detaliu, cum funcționează instituția pe care o conduce.

De ce ați decis anchetarea achiziției de vaccinuri la nivel european?

Laura Codruța Kovesi: În primul rând, pentru că orice suspiciune privind o eventuală fraudă cu fonduri europene cade în competența Parchetului European. Motivul pentru care noi am deschis această anchetă este faptul că am primit sute de plângeri de la cetățeni din diferite state membre și acest dosar n-a fost deschis săptămâna trecută, atunci când am anunțat. A fost deschis în urmă cu câteva luni, însă datorită acestui interes public extrem de ridicat, am decis să facem acest anunț, pentru că noi continuăm să primim plângeri.

În momentul în care noi, într-o plângere sau într-un raport de la o autoritate națională, primim o informație că există o suspiciune, obligația noastră este să deschidem o investigație, să facem investigații. În unele situații, ajungem la concluzia că nu a fost o fraudă și dosarul este închis. În alte situații, se poate face rechizitoriu, depinde de probele pe care poți să le administrezi, depinde dacă este, într-adevăr, o fraudă sau nu este o fraudă. Dar acest lucru nu poți să îl știi din momentul în care primești plângerea. Obligația noastră este ca atunci când primim aceste plângeri să le înregistrăm, să analizăm dacă este ceva ce ține de competența Parchetului European și să deschidem o investigație. După care, avem obligația să facem anchetă în acele dosare.

Ce reclamă oamenii, în esență, în linii mari?

Laura Codruța Kovesi: Diverse aspecte, sunt foarte multe aspecte, dar toate au legătură cu încheierea acestui contract. Nu pot să dau alte detalii în acest moment al anchetei, pentru motive obiective.

În țară, DNA anchetează achiziția la nivel național. Va contribui, în vreun fel, la ancheta Parchetului European?

Laura Codruța Kovesi: Cumva, noi avem o competență partajată cu DNA, lucrăm împreună foarte bine, ne coordonăm, avem anumite anchete comune. Dacă sunt fonduri de la bugetul național, investighează DNA. Dacă sunt fonduri de la bugetul UE și sunt fonduri europene, investighează EPPO-ul (Parchetul European, n.r.). S-a întâmplat să facem anumite investigații, să ajungem la concluzia că banii au fost de la bugetul național sau invers și, atunci, dosarele au fost trimise fie la DNA, fie DNA ne-a trimis nouă. Lucrăm împreună, sunt foștii noștri colegi și, până la urmă, rolul nostru este de a coopera. Nu am venit aici să fim în competiție cu nicio instituție a statului, pentru că noi avem competența noastră. este o colaborare extrem de bună și extrem de eficientă.

Dacă vorbim de o achiziție făcută la nivel european, e posibil ca DNA să nu aibă ce verifica?

Laura Codruța Kovesi: Nu știu ce au ei în dosarul lor. N-am intrat în detalii cu ce anume verifică și, în niciun caz, nu pot eu să confirm ce face DNA. Dar, repet, pe acest dosar, noi nu putem face publice alte informații la acest moment.

Cum funcționează Parchetul European

Cât de funcțional este, astăzi, Parchetul European?

Laura Codruța Kovesi: Sută la sută funcțional. Aceasta a fost prima mea realizare ca procuror-șef european, a fost prima sarcină pe care am avut-o: să construiesc această instituție și să o fac operațională. Dacă ne gândim că, într-un an de zile, noi am procesat, am primit, am înregistrat și am analizat 4.000 de plângeri și avem în investigare peste 1.000 de dosare penale, am sechestrat un sfert de miliard de euro în anchetele noastre, de patru ori mai mult decât bugetul EPPO-ului, pot spună că lucrăm la capacitate maximă. Sigur, nu avem încă toate resursele pe care ni le-am dori să le avem, să fim și mai eficienți decât suntem.

Dacă e să mă refer la România, aici avem 20 de posturi de procurori, sunt ocupate numai 11. În România, avem cel mai mare număr de procurori europeni delegați care lipsesc în acest moment, avem și în Bulgaria această problemă. În general, în celelalte state membre, toate posturile au fost ocupate.

Vor lipsi, în continuare, procurori din state precum Ungaria, Polonia, unele state nordice?

Laura Codruța Kovesi: Asta este o decizie politică, de a intra sau nu în EPPO. Noi cooperăm cu colegii noștri din statele non-participante sau din terțele țări, încercăm să cooperăm cu ei pe instrumentele de colaborare existente deja. Sper ca activitatea noastră să-i convingă și să intre în EPPO. Până la urmă, scopul nostru este comun, să apărăm Europa și să apărăm bugetul cetățenilor, cetățenii și, în cele din urmă, și statul de drept.

Am început discuția cu dumneavoastră cu achiziția de vaccinuri la nivel european. Vă veți ancheta superiorii?

Laura Codruța Kovesi: Noi n-avem superiori. Noi suntem independenți. Parchetul European este independent și de Comisia Europeană, și de Parlamentul European, și de Consiliu, și de autoritățile naționale, și de celelalte parchete naționale. Acest lucru este scris în regulament. Noi avem asigurată independență nu doar la nivel legislativ, ci și prin faptul cum funcționăm. Noi nu putem să primim instrucțiuni de la nicio altă autoritate, nimeni nu ne poate spune ce avem de făcut. Suntem obligați doar să respectăm hotărârile Curții de Justiție Europene sau hotărârile instanțelor naționale.

Dar am să vă dau un exemplu despre cum funcționăm, ca să înțelegi de ce orice interferență în activitatea noastră este exclusă și de ce Parchetul European este sută la sută independent. Dacă noi primim o plângere, aș lua exemplul României, se înregistrează plângerea, un procuror european delegat analizează plângerea. După care ia o decizie: fie de a investiga dosarul sau de a nu investiga. Acea decizie este verificată de o cameră permanentă, adică de trei procurori europeni care lucrează în Luxemburg, din trei state diferite.

În camera mea permanentă sunt cu procurorul din Republică Cehă și cu Procurorul din Letonia și noi monitorizăm și luăm decizii în dosarele care sunt repartizate camerei permanent aleatoriu, în sistemul electronic de gestionare a cauzelor. Deci ai repartizare aleatorie a cauzelor, ai procurori europeni delegați care verifică informația și care iau o decizie, decizia celor procurori este verificată de alți trei procurori europeni din alte state membre.

Orice intervenție în dosar este exclusă, nimeni nu poate să spună ca ai un interes în aceste dosare. Spre exemplu, eu, ca procuror-șef european, nu am niciun fel de atribuție să decid într-un dosar dacă trebuie făcută o anumită măsură sau nu. EPPO este sută la sută independent, procurorii noștri sunt independenți și noi nu primim instrucțiuni de la absolut nicio autoritate.

Această anchetă (cea privind achiziția de vaccinuri, n.r.) - ca de altfel toate anchetele Parchetului European - este sută la sută independentă. Cu siguranță, se vor respecta toate drepturile persoanelor implicate, se vor respecta toate procedurile legale. Acesta este modul în care lucrăm.

E un răspuns care ar putea să le servească și celor care au lansat întrebări care merg în următoarea zonă: o parte din managementul Parchetului European ține și de Comisia Europeană.

Laura Codruța Kovesi: Exclus. Eu nu am fost numită de Comisia Europeană, nu sunt subordonată Comisiei Europene ca, de altfel, niciun procuror din EPPO. Procedura de selecție a fost făcută de un comitet independent, care a făcut o listă scurtă. Și apoi a fost o decizie comună a Parlamentului European, a Consiliului, care a numit procurorul-șef european. Ceilalți procurori europeni au trecut prin aceeași procedură, prin aceeși comisie tehnică, după care au fost numiți în Consiliu.

Avem o obligație legală de a trimite raportul anual parlamentelor naționale, Parlamentului European, Comisiei și Consiliului. Avem o obligație instituțională de a coopera loial cu toate celelalte instituții. Dar în ceea ce privește activitatea operativă a Parchetului, suntem total independenți. Și în funcțiile mele anterioare, independența a fost linia roșie și se respectă întotdeauna în relația cu Parchetul European. Toți procurorii numiți în Parchetul European sunt independenți.

Care ar fi marile dosare peste care ați putea trage linie, pe care le puteți privi drept finalizate?

Laura Codruța Kovesi: La 1 iunie, am avut peste 28 de dosare trimise la instanță și am avut și patru condamnări definitive. Într-un dosar care a fost deschis în iunie 2021, noi deja avem o condamnare definitivă. Este un dosar care vizează o fraudă cu TVA, prejudiciu - aproape 40 de milioane de euro. Activitatea infracțională s-a desfășurat pe teritoriul Germaniei și al altor patru state membre. Au fost arestate peste 10 persoane în faza inițială a dosarului, din care trei membri 'Ndrangheta. În acest dosar, avem condamnări definitive.

Ce a făcut procurul-șef european în România

Ați petrecut ore bune în țara noastră, inclusiv în vizite oficiale la instituții. De ce?

Laura Codruța Kovesi: În primul rând, am venit să vizitez biroul EPPO din România. Avem 35 de birouri în 22 de state memebre, eu sunt acasă în toate aceste birouri. Sediul acesta a fost primit, colegii s-au mutat acum 3 săptămâni, am așteptat să se mute. Și am avut discutii cu Ministrul Justiției, Ministrul Finanțelor, procurorul general, șeful DNA, ministrul de Interne și șefii structurilor din Ministerul de Interne - Poliția națională, DGA și Poliția de frontieră.

Noi trebuie să cooperăm cu autoritățile naționale, Cel puțin din perspectiva modului în care s-a organizat activitatea EPPO în România, noi am avut suport din partea autorităților naționale, nu am avut probleme cu bugetul, avem clădirea noastră. Am primit de la Ministerul de Interne polițiștii detașați. Dar au fost și câteva probleme care au trebuit discutate. Una dintre ele a fost continuarea selecției de recrutare a procurorilor europeni delegați. Și apoi cu ministrul Internelor și în special cu ministrul Finanțelor, discuțiile s-au axat pe îmbunătățirea nivelului de detecție a fraudelor.

Din păcate, in primele 8 luni ale anului, în România, numărul de dosare cu obiect fraudă cu TVA sau contrabandă sesizate la EPPO a fost zero și acest lucru trebuie să se schimbe.

Un zero care ar putea fi imputat cui?

Laura Codruța Kovesi: Nu am venit să imput nimănui. Nu este doar România în situația asta. Mai sunt și alte state cu frontieră externă cu infracțiuni zero pe TVA. De exemplu Cipru, Grecia, Estonia sau țări care nu sunt la frontiera externă - Luxemburg - și nu au dosare pe TVA. Important este ce se întâmplă de acum încolo. Poate că nu a existat personal specializat, poate că au fost detectate aceste infracțiuni și nu au fost raportate la EPPO sau poate nu a fost interes în detectarea acestor infracțiuni. Pentru mine, a fost important să stabilim canale de comunicare cu toate instituțiile care au atribuții, să le explicăm ce face EPPO, ce putem face și cum lucrăm, iar ei trebuie să își exercite această obligație.

Ce garanții ați primit din partea ministrului Justiției?

Laura Codruța Kovesi: Discuțiile la Ministerul Justiției au fost constructive. Una dintre problemele ridicate a fost proiectul Legii Avertizorul de Integritate, dar și proiectul Legilor Justiției. Procurorii europeni delegați au și calitatea de procurori naționali. Dacă un stat membru schimbă legislația și afectează procurorul national, afectează și EPPO.

Dacă într-un stat membru se schimbă legislația și eficiența sau modul în care EPPO poate acționa este afectat, atunci există acest mecanism al statului de drept, în baza căruia putem face sesizări la Comisie pentru declanșarea lui.

Legea Avertizorului este încă în Parlament, se discută. Partea bună a fost că Ministerul Justiției a transmis niște observații, inclusiv o parte dintre cele pe care eu le-am semnalat la momentul respectiv. Așteptăm să vedem când legea va fi adoptată dacă aceste observații au fost acceptate sau nu și dacă legea va fi adoptată într-o formă care să nu contravină dreptului european. Dacă afectezi independența justiției, cu siguranță ai o problemă. În acest mecanism este prevăzută și colaborarea cu EPPO. Dacă nu colaborezi eficient și loial, poate fi aplicat.

Cum cooperează Parchetul European cu serviciile secrete din UE

Parchetul European colaborează sau va colabora cu servicii secrete europene?

Laura Codruța Kovesi: Până în acest moment, nu a fost cazul, dar nu excludem acest lucru. Depinde de competența care va fi atribuită în viitor Parchetului European. Sunt discuții în acest sens, să vedem dacă Legislativul va decide extinderea competenței sau nu.

Există perspectiva unor similiarități, așa cum s-a întâmplat într-o anumită perioadă din activitatea DNA?

Laura Codruța Kovesi: Sunt anumite state membre unde colegii primesc informări din partea serviciilor de informații, primesc doar informări, dupa care procurorii conduc ancheta, în alte state membre nu primesc. Deci nu este o procedura clară, nu este o procedură unică. Nu exclud posibilitatea să primim o informație de la serviciile de informații din România în cazurile EPPO sau să deschidem o investigație în baza acestora, eu nu exclud. Potrivit regulamentului, este o obligație legală pentru toate celelalte instituții, autorități naționale. Atunci când au o informație privind frauda cu TVA sau cu fonduri europene, au obligația de a ne informa. Deci noi nu am cerut niciunui serviciu de informații să ne trimită informații.

Despre Schengen și lupta anticorupție

Laura Codruța Kovesi: Nu am competențe pe Schengen, ca orice cetățean român aștept decizia cu interes, dar nu am niciun fel de competențe. Cred ca ar trebui poate puțin să schimbăm felul în care ne raportam la corupție. Nu există țară curată, nu există țară în care să nu existe corupție. Nu este România mai coruptă decât alte țări sau mai puțin coruptă.

Cred că ceea ce Romania are, si ar trebui să fim mândri de acest lucru, are o structură specializată. DNA a avut rezultate bune de-a lungul timpului și continua să aibă, nu se teme să investigheze aceste infracțiuni. Este peste tot corupție, nu este nicio țară curată. Dacă ne uităm la fraudele cu TVA, estimările sunt că in fiecare an, Europa pierde 60 de miliarde de euro. Aceasta fraudă a rezultat din compararea importurilor cu exporturile, aceste diferențe se regăsesc în toate statele membre.

Noi in EPPO avem un dosar in care sunt implicate toate statele membre. Nu este România nici mai coruptă nici mai puțin coruptă. Dar cred ca în România instituțiile care trebuie să lupte cu corupția sunt mai eficiente și descopera mai multe infracțiuni, iar nivelul de detecție este mai ridicat ca în alte state membre. Eu personal sunt foarte mândră de colegii mei din DNA.

DNA, „lăsat singur de insituțiile statului”

Celor care apreciază că activitatea DNA după epoca Laura Codruța Kovesi e una în care s-au redus drastic „motoarele” ce le spuneți?

Laura Codruța Kovesi: În primul rând, s-au redus „motoarele” pentru că foarte multe competențe au fost tăiate. DNA a fost lăsat singur de toate celelalte instițutii ale statului. Trebuie să îi susținem pe cei din DNA, sunt aceiași oameni care timp de 5 ani au arătat că legea este egală pentru toata lumea. Și-au riscat viața de familie, cariera profesională, au fost hărțuiți, atacați. Poate că și ei au obosit. Eu le spun să aibă rabdare. Faptul că nu au anunțat tot timpul ce lucrează nu înseamnă că nu lucrează. Eu mai uit la ce anchete avem în comun și văd că sunt dosare frumoase și cred că acum împreună o să reușim. Trebuie să fie mândri de ce a făcut DNA, trebuie să îi susținem în continuare. Fără acest sprijin, nu o să reușim. E important să câștigăm încrederea oamenilor și nu trebuie își piardă încrederea nici în DNA, nici în EPPO și nici în justiție. Că s-au făcut greșeli sau că nu s-au făcut greșeli...este importantă atitudinea și faptul că oamenii vor să facă. Dar trebuie să te uiți și cât de mult sunt lăsați să facă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE