Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, a murit. A fost unul dintre arhitecții monedei euro și pieței unice

Politicianul francez Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene în perioada 1985-1995, a murit, miercuri, la vârsta de 98 de ani. Anunțul decesului celui care a fost și ministru al Finanțe în președinția lui Mitterrand a fost făcut de fiica sa, Martine Aubry, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

"A decedat în această dimineaţă (mierrcuri, n.red) în somn, la domiciliul său parizian", a anunţat Martine Aubry, care este membră a Partidului Socialist francez şi primar al oraşului Lille.

Jacques Delors a fost un susținător fervent al integrării europene postbelice și a fost unul dintre decidenții care au stat la baza introducerii monedei euro și a creării pieței unice a blocului comunitar.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a fost unul dintre primii politicieni care i-au adus un omagiu.

”Un om de stat cu un destin francez. Un arhitect inepuizabil al Europei noastre. Un luptător pentru drepturile omului. Jacques Delors a fost toate aceste lucruri.

Angajamentul său, idealurile sale și verticalitatea sa ne vor inspira întotdeauna. Îi salut opera și memoria și împărtășesc durerea familiei sale”, a scris Emmanuel Macron, pe platforma X (fosta Twitter).

La rândul său, secretarul american de Stat, Antony Blinken, a transmis un mesaj de condoleanțe și a precizat că Jacques Delors a fost un "vizionar" care "a transformat Europa”.

"Lumea a pierdut un om politic vizionar. Jacques Delors, fost preşedinte al Comisiei Europene, a transformat Europa slujind neobosit ideii unei Europe unite şi libere", a declarat Antony Blinken pe X.

"Aducem omagiu moştenirii sale continuând să credem în această viziune şi în forţa legăturii noastre transatlantice", a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Cine a fost Jacques Delors

Jacques Delors a fost membru al Parlamentului European între 1979 și 1981 și ministru de Finanțe în guvernul lui François Mitterrand între 1981 și 1984.

A fost președinte al Comisiei Europene timp de trei mandate, din 1985 până la sfârșitul anului 1994 - mai mult timp decât orice alt deținător al acestei funcții -, perioadă în care a promovat introducerea pieței unice, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993 și a permis libera circulație a persoanelor, capitalurilor, bunurilor și serviciilor în ceea ce a fost Comunitatea Economică Europeană.

Ministru al economiei între 1981 şi 1984, în timpul preşedintelui François Mitterrand, Jacques Delors era favorit în sondaje în anul 1995, dar a năruit atunci speranţele stângii franceze după ce, într-un anunţ spectaculos făcut într-o emisiune televizată, a renunţat să mai candideze la alegerile prezidenţiale, câştigate de Jacques Chirac.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE