Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Italia, lovită de furtuna Ciaran. Cel puţin cinci morţi în Toscana

Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa în Toscana în urma furtunii Ciaran, a declarat guvernatorul acestei regiuni, unde ploile abundente au dus la ieşirea din matcă a mai multor cursuri de apă şi au provocat inundaţii, informează AFP.

"Bilanţul provizoriu al intemperiilor, care au transformat în doar câteva ore străzile multor sate în torente de apă şi noroi, a crescut din păcate la cinci morţi", a declarat Eugenio Giani pe Facebook.

Bilanţul precedent era de trei morţi, dintre care doi în comuna Montemurlo, la o oră de mers cu maşina la nord-vest de Florenţa - un bărbat de 85 de ani şi o femeie de 84 de ani - precum şi unul în Rosignano, pe coastă.

Guvernul italian a declarat stare de urgenţă pentru regiunea Toscana, afectată de inundaţii, cu o alocare iniţială de 5 milioane de euro pentru zonele cele mai afectate, a declarat vineri premierul Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

"Ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută în Toscana are un nume: schimbări climatice", a declarat guvernatorul Toscanei pe contul său de pe platforma X (fostă Twitter).

Pompierii au efectuat zeci de intervenţii în jurul oraşelor Florenţa, Pistoia, Pisa şi Prato pentru a salva automobiliştii blocaţi în vehiculele lor în tuneluri inundate sau din cauza copacilor căzuţi pe şosea.

În Montemurlo, locuitorii au început să golească casele, pivniţele şi garajele invadate de apele noroioase, aruncând pe trotuar mobila şi aparatele electrocasnice acoperite de noroi, potrivit unui fotograf care lucrează pentru AFP.

La Florenţa, "situaţia este critică", a avertizat primarul Dario Nardella pe X. Râul Arno, care traversează capitala Toscanei, ar urma să atingă vineri la prânz nivelul maxim de inundaţie.

Trei spitale din regiune au fost afectate de inundaţii

Traficul feroviar este perturbat, mii de persoane au rămas fără curent electric, iar şcolile sunt închise în comunele rurale.

Mii de angajaţi ai protecţiei civile, pompierilor şi carabinierilor au fost mobilizaţi în lupta împotriva inundaţiilor, alături de întăriri din regiunile învecinate.

La nivel local au căzut până la 20 de centimetri de ploaie.

Alerta portocalie pentru precipitaţii şi vânt puternic este în vigoare până la ora 18:00 (17:00 GMT), fiind aşteptate noi precipitaţii în Toscana, în regiunea Romei şi în provinciile sudice, inclusiv în Sicilia şi Sardinia.

Furtuna a afectat şi Veneţia (nord-est), unde două persoane sunt date dispărute, potrivit mass-media locale.

Nivelul fluviului Po (Pad), cel mai mare din nordul Italiei, a crescut cu un metru în 24 de ore, apropiindu-se de pragul critic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE