Iran: Proteste după moartea unei tinere care se afla în arestul „Poliției moralității”

Moartea unei tinere de 22 de ani în arestul „Poliției moralității” din Iran a provocat un adevărat scandal în țară. Președintele Iranului a ordonat o anchetă de urgență, iar poliția s-a văzut nevoită să publice imagini cu tânăra pe care au arestat-o pentru că ar fi fost ceva în neregulă cu hijabul pe care aceasta îl purta.

Anchetă privind moartea tinerei

Poliția a declarat că tânăra a fost dusă la spital după ce ar fi suferit un atac de cord. Pe de altă parte, presa din Iran îl citează pe unchiul ei, care a spus că aceasta nu a mai suferit de boli de inimă. Spitalul Kasra din Teheran, unde poliția a dus-o pe Mahsa Amini, după ce aceasta s-a prăbușit și a intrat în comă, a declarat că aceasta a fost adusă fără semne vitale.

Moartea lui Amini a declanșat un protest împotriva poliției moralității din partea unor celebrități și a unor figuri proeminente pe rețelele de socializare. Sistemul judiciar iranian a lansat o anchetă privind moartea tinerei.

Hijabul este obligatoriu pentru femeile din Iran încă de la Revoluția Islamică din 1979, iar membrii poliției moralității veghează la respectarea strictă a codului vestimentar. În ultimi ani, poliția de moralitate a fost criticată pentru tratamentul aplicat persoanelor, în special, femeilor tinere. Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a recomandat o atitudine mai blândă față de femeile care nu respectă codul vestimentar oficial.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5