Ipoteză inițială la explozia din Rahova. Specialiștii spun că fisurile conductei exterioare ar fi declanșat deflagrația

Se conturează o primă ipoteză despre cauza exploziei din Rahova. Scăpările de gaze ar fi apărut de la conducta exterioară blocului, s-ar fi acumulat pe canalul conductei și ar fi urcat pe coloană. Specialiştii de la INSEMEX ar fi găsit mai multe fisuri, generate de un scurtcircuit al unui cablu din apropiere.

Între timp primele familii afectate de explozia din Rahova s-au mutat în alte locuințe, iar chiria le este decontată de Primăria Capitalei și de un ONG.

Membrii familiei Ghiță sunt cazați de vineri într-un hotel din Capitală, după explozia care a avut loc în blocul lor.

Se întorc în fiecare zi în Rahova, însă nu acasă, ci pentru a lua pachete cu mâncare de la centrul Direcției de Asistență Socială.

Deocamdată nu avem nevoie de nimic, decât să ne întoarcem în casele noastre. Suntem la hotel și avem doar mic dejun. Și de la hotel trebuie să venim tot timpul aici – dacă prindem mâncare, bine, dacă nu, plătim noi. Ni s-a transmis că până vineri, dar nu știm exact cum o să decurgă lucrurile. Ne-au lăsat să ne luăm bagaje și să scoatem carnea din frigider, pentru că dacă nu e risc de infecție.”, a declarat familia Ghiță.

Cel puțin patru familii s-au mutat deja în apartamente noi. Costurile sunt suportate de ONG-ul Habitat for Romania și de Primăria Capitalei.

A a fost prelungită și perioada în care parte dintre locatari sunt cazați la hotel până pe 31 octombrie.

Locatarii afectați de explozie care nu au banii necesari pentru a plăti avansul, garanția și prima lună de chirie beneficiază de sprijin de la Habitat for Romania. Cei mai mulți aleg să-și găsească singuri o locuință, urmând ca lunar, primăria să deconteze costurile aferente chiriei. Există și o a treia opțiune pentru oameni.

Persoanele care locuiau în imobilul afectat de explozie pot beneficia de chirie decontată pentru o perioadă de 12 luni. Sumele acordate sunt prestabilite. O persoană singură poate primi cel mult 360 de euro ajutor, pe când pentru o familie cu 2 copii, suma maximă este 698 euro.

Românii s-au mobilizat și au venit cu ajutoare – aproximativ 300 de tone de haine au fost donate până acum. Reprezentanții Direcției pentru Asistență Socială au făcut apel la populație să nu mai aducă haine. Nevoile, pe mai departe, sunt de a transforma noile locuințe în cămine. Astfel, autoritățile sfătuiesc oamenii care vor să ajute să doneze carduri cadou sau să transfere bani direct către persoane.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE