După ce a pierdut alegerile prezidențiale în favoarea lui Nicușor Dan, George Simion acuză diverse interferențe străine, cum ar fi cele ale Franței. În plus, liderul partidului AUR spune că ar fi avut loc așa-zisul „turism electoral” în ceea ce privește votul românilor din Republica Moldova.
În ultimul timp, discursurile și pozițiile sale, alături de activitatea de pe rețelele de socializare au făcut obiectul unor ample activități ale jurnaliștilor de investigație. Attila Biro, de la publicația Context, a documentat pas cu pas acțiunile lui Simion și ale partidului său și a constatat că au fost folosite instrumente ale propagandei ruse, care au fost identificate ușor.
Instrumentele propagandei ruse, identificate și la George Simion
Attila Biro, jurnalist de investigații Context.ro: „Simion este un mincinos. Și spunem asta bazat pe fapte, sunt mai multe elemente. De exemplu, noi am analizat feedul lui de TikTok, cu un soft care verifică informațiile și peste 50% din clipurile sale conțin dezinformări, afirmații inflamatorii.
Am scris o serie de anchete în care am demonstrat că a mințit în privința casei în care stă. A încercat să arate votanților că stă într-un apartament mic, de 50 mp. În realitate, stă într-unul cu două etaje, care are 238 mp. Chiar dumnealui s-a dat de gol și a spus: 'în acel bloc am două apartamente.' Domnul Simion nu dialoghează cu presa de investigații, nu răspunde niciodată la întrebările care privesc banii și lucrurile pe care le spune el. El minte de ani de zile, așa cum am arătat atât noi, cât și colegii. El cu asta și-a clădit platforma, cu minciuni și dezinformări. (...)
Da (n.r.: narațiunile lui Simion seamănă cu cele ale Rusiei). Una din teme a fost să ne uităm pe ecosistemele de dezinformare. Ne-am uitat împreună cu alte centre ale jurnalismului de investigație din Europa de Sud-Est și Europa centrală și am constatat că există o interconectare a acestor rețele de dezinformare. Noi ne-am uitat la partea tehnică, nu am mers neapărat să facem debunking pe subiecte.
Am încercat să ne uităm dacă pe site-uri, dacă pe grupuri de Facebook, de Telegram, de TikTok există o coordonare pe ceea ce înseamnă narațiuni pro-ruse, dacă se fac dezinformări inclusiv pe Telegram. Ne-am uitat la site-uri și am construit această investigație de la site-uri, la Telegram, Facebook, TikTok și am constatat că da. La site-uri, tehnic, am arătat că grupări de site-uri din România, din Cehia, din Ungaria, sunt interconectate și share-uiesc același tip de propagandă, care este anti-NATO, anti-UE, anti-Ucraina. Astea sunt din playbook-ul rusesc, vin din minciunile rusești care ne sunt băgate pe gât în Europa.”
Și președintele Comisiei pentru Securitate Națională a Parlamentului de la Chișinău, Lilian Carp, a abordat subiectul. Simion a acuzat chiar conducerea Republicii Moldova că ar fi influențat rezultatul alegerilor și că i-ar fi influențat și pe alegători. El a explicat de ce președinta Maia Sandu și-a spus opțiunea de vot.
Lilian Carp, președintele Comisiei pentru Securitate Națională a Parlamentului de la Chișinău: „La Chișinău, această experiență există de vreo 15 ani, când anumite partide aveau o finanțare prin care nu puteau să demonstreze sursa banilor și acei candidați sau partide politice sunt excluse din competiția electorală. În legislația română, anumite lucruri sunt mai vag indicate și codul electoral trebuie îmbunătățit, pentru a nu permite finanțări din exterior. Chiar în timpul campaniei, dacă se depistează o finanțare din experior și ilegală, trebuie să fie luate prompt anumite decizii, dar în timpul campaniei, nu post factum.
Pe lângă cetățenia Republicii Moldova, noi avem și cetățenia română și am tot dreptul să mă exprim în susținerea unui candidat. De asta, noi demonstrăm prin faptul că nouă ne pasă, demonstrăm că Republica Moldova face parte din spațiul românesc, iar noi, cu foarte mult greu, am lucrat pentru a putea exclude anumite clișee și lucruri care ne distanțau unul de altul, dar noi suntem tot mai aproape și trebuie să înțelegem că suntem un singur popor, suntem două state, o singură țară.
La acest moment, noi trebuie să înțelegem că ceea ce face George Simion și simpatizanții săi, adică secta lui Simion, când ridică anumite narative împotriva românilor din Basarabia, face o mare defavoare la toată munca făcută în ultimii ani pentru a înțelege că noi suntem același popor și facem parte din același neam".
Unele dintre narațiunile lui George Simion care se aseamănă cu cele ale Rusiei:
- Nu vrea ca Uniunea Europeană să aibă o armată proprie: „Voi negocia de fiecare dată în Consiliul European pentru drepturile românilor și împotriva ideii enunțate anterior că trebuie să avem o armată europeană”. Simion a făcut această afirmație chiar la dezbaterea cu Nicușor Dan organizată de Euronews România. Aceasta a fost și singura dezbatere la care Simion a participat împreună cu Nicușor Dan, înaintea alegerilor.
- Spune că Macron este dictator și că el ar fi intervenit în alegerile din România: „Iubesc Franța, iubesc cultura franceză, iubesc poporul francez, dar nu iubesc tendințele dictatoriale ale lui Emmanuel Macron. (...) Nu respect intervenția lui Emmanuel Macron în democrația noastră”.
- A comparat Franța cu Iranul și i-a luat apărarea extremistei Marine LePen: „Noi nu suntem Iran, nu suntem o țară unde niște ayatollahi spun cine poate candida și cine nu. Este exact cazul vostru din Franța, unde Marine Le Pen efectiv a fost interzisă de niște judecători. (…) Și fac o paralelă și cu Iranul, unde ayatollahii decid cine poate candida și cine nu".
- Susține că Ucraina nu trebuie ajutată, deși este cunoscut în orice doctrină militară că este important să ții o țară agresoare cât mai departe de propriile granițe: „România nu va mai da niciun leu pentru altă țară, ci se va concentra pe propria populație. (...) Poziția noastră față de războiul de agresiunea al Rusiei în Ucraina este neutralitatea, nu escaladarea și alimentarea cu arme, ci alinierea cu politica lui Trump. (...) România nu va mai da niciun leu pentru altă țară, ci se va concentra pe propria populație"
- George Simion se opune ca UE să trimită armament Ucrainei: „Nu este un lucru benefic nici pentru Germania, nici pentru Franța, România și Polonia. (...) Să sperăm că nu vor merge banii care nu au fost utilizați din PNRR și din celelalte fonduri europene către Ucraina sau către schimbările climatice sau alte priorități ale actualei Comisii Europene și ale doamnei Ursula von der Leyen".
- Simion a spus că „Rusia nu este un pericol pentru NATO". Asta deși majoritatea statelor occidentale au etichetat clar Rusia drept principalul inamic.
- Are poziții împotriva libertății presei, deși clamează mereu că presa trebuie să fie liberă: „Ce mă frământă acum e ce facem din 19 mai încolo cu voi. Care voi? O parte din cei care vă pretindeți educați, civilizați, europeni, dar dovediți exact contrariul. (...) Sunteți exact ce îi acuzați pe votanții noștri/militanții noștri că sunt: subiectivi, cu ochelari de cal, rasiști, homofobi, etc".
- Este adeptul ideii de naționalizare, așa cum a făcut Vladimir Putin cu unele companii străine din Rusia, după începerea războiului: „Legat de naționalizare, ne dorim să răscumpărăm, prin justă despăgubire, pachetul majoritar la Petrom. Dorim să deținem pachet de control la companiile care exploateze resurse națională".
- Este admiratorul premierului maghiar Viktor Orban, care este unul dintre cei mai sancționați lideri europeni, din cauza derapajelor la adresa UE și a statului de drept din țara sa, dar și pentru că a blocat de mai multe ori ajutoarele pentru Ucraina. Astfel, sancțiunile au înrăutățit situația din Ungaria, în special cea economică: „Îl respect pe președintele Fidesz și premierul Ungariei, Viktor Orbán, și tocmai de aceea multe din pozițiile sale, nu toate, dar multe din pozițiile sale vor fi politică de stat și în România".
- În 2023, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a spus că Simion a fost expulzat în 2015, din cauza legăturilor cu serviciile secrete rusești, inclusiv în regiunea ucraineană Cernăuți. Ulterior, Simion l-a dat în judecată pe Șalaru, dar a pierdut procesul, cu toate că decizia nu este încă definitivă.