Rusia este într-un război hibrid împotriva României. Acuzațiile lansate de Kremlin, pe fondul alegerilor prezidențiale

Rusia este într-un război hibrid împotriva României, mi-au spus în interviuri politicieni, experți, analiști. Inclusiv politicienii de la putere spun asta. Dacă este așa. Dacă este război hibrid declanșat de Rusia împotriva noastră, trebuie să fim atenți la ce spune Moscova despre alegerile din România.

Maria Zaharova, purtător de cuvânt al MAE rus, a făcut astăzi o conferință de presă în care s-a referit mult la țara noastră. În primul rând, a pomenit declarația lui Pavel Durov, CEO al Telegram. Durov spunea că Franța a cerut ca Telegram să reducă la tăcere vocile conservatoare din România.

Ministerul francez de Externe a respins categoric această acuzație, după care Durov a precizat astăzi că solicitarea a venit de la șeful serviciului francez de informații externe.

Pentru Maria Zaharova este suficientă declarația lui Durov ca să spună că:

  • Președintele Franței trebuie să ofere explicațiile necesare.
  • Cercurile neoliberale care domină UE nu s-au sfiit să se amestece în treburile interne ale altor state.
  • Orice politician sau partid din Europa care nu se aliniază liniei oficiale este supus hărțuirii, linșajului mediatic, anulării.
  • Au fost anulate alegeri în România.
  • Exemplele de abuzuri ale Franței împotriva normelor democratice sunt tot mai frecvente.

Așadar, Franța este demonizată, Franța este văzută de Rusia ca un mare pericol pentru democrația europeană. Nici vorbă ca Maria Zaharova să recunoască alegerile din România. Ba chiar spunea ieri: „Vă rog să nu numiți asta alegeri”.

L-am auzit și pe Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin spunând: „alegerile din România au fost cel puțin ciudate. Câștigătorul alegerilor din România a obținut victoria în absența candidatului favorit!”

Să facem un rezumat scurt:

  • Rusia nu se grăbește să recunoască alegerile din România.
  • Rusia nu pare să recunoască democrația din UE, implicit în România.
  • Rusia, care s-a implicat în alegerile din România, așa cum se arată în rapoartele CSAT, acuză acum Franța de implicare în alegerile din România.

Astăzi, principalul post de televiziune de stat din Rusia vine și spune următorul lucru:

  • Candidatul pro-occidental, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, l-a devansat până la urmă pe opozantul George Simion.
  • Favoritul inițial al cursei, Călin Georgescu, care câștigase primul tur în noiembrie anul trecut, a fost pur și simplu eliminat din alegeri. Georgescu pleda pentru relații normale cu Rusia, iar acest lucru nu i-a fost iertat.

Așadar, cetățeanul care voia relații normale cu Rusia nu a fost lăsat să ajungă președinte, spune Moscova. A fost lăsat însă cetățeanul care este pro-occidental. Oare o să ceară Moscova anularea alegerilor dacă face aceste paralele? Nu știm.

Știm doar că în acest moment alegerile vor fi contestate și în România. Acuzațiile sunt că alegerile au fost fraudate, că Franța s-a implicat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE