Cântăreața italiană Ornella Vanoni a murit la 91 de ani

Cântăreața Ornella Vanoni, o figură importantă a muzicii populare italiene, a încetat din viață, vineri, la vârsta de 91 de ani, la domiciliul ei din Milano, conform Corriere della Sera și agenției Agi, citate sâmbătă de AFP.

Artista a murit cu puțin timp înainte de ora 23:00, în urma unui atac de cord, au precizat aceleași surse.

Născută la 22 septembrie 1934, la Milano, Ornella Vanoni a înregistrat cele mai mari hituri ale sale în anii 1960 și 1970, printre acestea numărându-se piese precum 'La musica e finita', 'Eternita', 'L'Appuntamento' și 'Una ragione di piu'.

Ornella Vanoni, cu un stil aparte și ușor de recunoscut după părul său roșcat și creț, a devenit, în 1999, prima cântăreață din istoria Festivalului de la San Remo care a primit un premiu de onoare pentru întreaga carieră.

'Odată cu trecerea în neființă a Ornellei Vanoni, Italia a pierdut una dintre cele mai originale și rafinate artiste ale sale. Grație vocii sale unice și a talentului său interpretativ inegalabil, ea și-a lăsat amprenta asupra istoriei cântecului, teatrului și spectacolului italian', a subliniat într-un comunicat ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli.

'Cu vocea sa unică, ea a marcat istoria muzicii italiene, lăsând o moștenire artistică ce va rămâne pentru totdeauna gravată în inimile tuturor', a declarat la rândul său Lorenzo Fontana, președintele Camerei Deputaților.

Taguri

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5