„Merg la culcare cu un rucsac pregătit cu actele și cele necesare supraviețuirii”. Este mărturia pe care Martin Fornusek, jurnalist la Kyiv Independent, a făcut-o într-un interviu pentru Euronews România. Ceh de origine, Martin a decis să se mute la Kiev în plin război, pentru a fi mai aproape de realitatea pe care o relatează și de echipa redacției. El a povestit despre viața de zi cu zi sub bombardamente și despre ce așteaptă ucrainenii de la cetățenii Europei.
Întrebat dacă vede un sfârșit al războiului, jurnalistul a spus că nu crede că acesta se va încheia prea curând.
„Nu prea curând, din păcate. Mi-aș dori foarte mult. Mi-aș dori ca războiul să se încheie cât mai repede și pacea să revină. Dar aș spune că, dacă nu se schimbă ceva din partea Occidentului, nu sunt optimist”, a răspuns Martin Fornusek.
Fornusek lucra deja pentru publicația ucraineană în timp ce era student în Republica Cehă. Decizia de a se muta la Kiev a venit din dorința de a fi mai implicat.
„Lucram deja pentru Kyiv Independent, un trust media ucrainean, în timp ce eram student în Republica Cehă. Și da, am vrut să fiu mai aproape de echipă. Am simțit că pot face mai mult dacă sunt efectiv acolo, pe teren”, a spus jurnalistul.
Viața cu sirenele de raid aerian
Relatarea din mijlocul evenimentelor presupune o adaptare continuă la pericol. Jurnalistul a mărturisit că deși s-a obișnuit cu raidurile aeriene, realitatea din teren rămâne dură.
„Când merg la culcare am un rucsac pregătit, cu actele și lucrurile de valoare, iar dacă sună sirena de raid aerian fug la adăpost. Te obișnuiești. Uneori, la 2 dimineața, trebuie să te trezești și să petreci câteva ore acolo. Desigur, depinde și unde locuiești. În acest moment situația este mai gravă la Kiev. În orașele de pe linia frontului infrastructura este adesea foarte grav avariată. Iar în cazul unui atac cu rachetă balistică, de exemplu la Harkiv, nu ai timp să te adăpostești. Dacă racheta lovește, speri doar să nu fie foarte aproape”, a mărturisit Martin Fornusek.
Chiar și în aceste condiții, oamenii încearcă să își păstreze un strop de normalitate și să găsească mici momente de bucurie în viața de zi cu zi. El spune că admiră felul în care ucrainenii au reușit să rămână puternici și să se adapteze.
„Oamenii încearcă pur și simplu să găsească bucurie în viața de zi cu zi. Și cred că asta este și o formă de rezistență față de Rusia, să nu îi lași să te frângă. Continuăm să fim fericiți, continuăm să sărbătorim, să mergem la restaurante, la cafenele atunci când putem. Cred că este foarte important pentru sănătatea mintală a oamenilor. Și da, admir modul în care ucrainenii au reușit să se adapteze într-un mod atât de impresionant”, a spus jurnalistul.
Întrebat dacă își face planuri pentru momentul în care războiul se va încheia, jurnalistul spune că experiența din Ucraina l-a învățat să trăiască pe termen scurt.
„Cred că un lucru pe care îl înveți în Ucraina este să nu îți faci planuri mai departe de câteva săptămâni sau luni, pentru că este imposibil. Lumea este pur și simplu prea imprevizibilă ca să te gândești la asta acum”, a mai spus Martin Fornusek, jurnalist la Kyiv Independent.
