INTERVIU | Jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon: „Zelenski este drapelul nostru. Corupția în timpul războiului este trădare de stat”

Într-un interviu acordat Euronews România, jurnalistul ucrainean Dmitri Gordon vorbește deschis despre situația politică de la Kiev, scandalurile de corupție, presiunile asupra președintelui Volodimir Zelenski, negocierile internaționale care urmează și evoluția războiului pe front.

Gordon spune că Zelenski rămâne „drapelul Ucrainei” în ciuda crizelor interne, respinge orice scenariu de capitulare impus din exterior și descrie, în detaliu, cum războiul dronelor face imposibilă avansarea armatei ruse.

Negocieri anunțate de Zelenski: „Vor fi discuții extrem de importante”

Vitalie Cojocari: Domnule Gordon, vă mulțumesc foarte mult că ați găsit timp pentru acest interviu. Aș vrea să încep cu ceea ce ați comentat recent pe canalul dumneavoastră de Telegram. Președintele Volodimir Zelenski a spus că, săptămâna viitoare, va avea negocieri importante, dar nu a precizat cu cine. Ce înseamnă asta?

Dmitri Gordon: Înseamnă exact ceea ce a spus: vor fi negocieri importante, iar el, deocamdată, nu dorește să dezvăluie cu cine. Eu cred că va discuta cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Nu exclud negocieri și cu cancelarul Merz, cu premierul britanic Keir Starmer, cu președintele finlandez Stubb sau cu premierul italian Giorgia Meloni.

Nu exclud nici că, după stabilirea unei poziții comune între Ucraina și partenerii europeni, vor urma discuții cu președintele Trump.

Poziția lui Zelenski în Ucraina: „Este drapelul nostru”

Vitalie Cojocari: Care este poziția președintelui Zelenski în interiorul țării? Se bucură încă de susținerea populației și a clasei politice?

Dmitri Gordon: Există, desigur, scandalul de corupție din jurul lui Mindici și investigațiile NABU. Este o întrebare corectă: cum afectează acestea încrederea în Zelenski?

Corupția în timpul războiului, pe sângele ucrainenilor, este o oroare. Este trădare de stat. Cei vinovați trebuie pedepsiți, indiferent de nume și funcție. Iar majoritatea covârșitoare a ucrainenilor gândesc la fel.

În ceea ce îl privește pe Zelenski… Zelenski este drapelul nostru. Este omul căruia, imediat după începutul invaziei, partenerii occidentali îi sugerau să plece. El a spus celebra frază: „Nu am nevoie de un taxi, ci de arme.” A rămas la Kievul asediat, sub amenințarea capturării sau a morții, și a condus rezistența. De aproape patru ani conduce această luptă.

La Moscova se bucură de scandalurile noastre interne și visează la proteste împotriva lui Zelenski. Dar asta nu se va întâmpla. Avem un singur dușman: Rusia lui Putin. Restul discuțiilor vor avea loc după război.

Cum s-a schimbat Zelenski în timpul războiului

Vitalie Cojocari: Ați realizat singurul lui interviu amplu înainte de alegeri. Credeți că s-a schimbat între timp?

Dmitri Gordon: S-a schimbat profund. În interiorul lui este un „deșert ars”. Nivelul pericolelor, al tragediilor văzute, al responsabilității uriașe… toate acestea lasă urme.

Îmi amintesc fotografia lui de la Bucha, după retragerea rușilor. În acei ochi era totul.

A îmbătrânit vizibil, uneori pare un om mult mai în vârstă. Stresul continuu schimbă un om. Și totuși, Zelenski a rămas și același om: sentimental, bun, sensibil.

Poate fi Ucraina forțată de SUA să accepte un acord de pace?

Vitalie Cojocari: Donald Trump vorbește tot mai des despre un plan de pace. Pot Statele Unite forța Ucraina să accepte un anumit model de acord?

Dmitri Gordon: Teoretic, da. Practic, nu.

SUA ar putea spune: „Ori acceptați planul nostru, ori nu vă mai oferim arme și informații.” Dar un astfel de scenariu nu este realist.

Între 72 și 76% dintre republicani vor continuarea sprijinului pentru Ucraina. La fel și majoritatea democraților. Iar Trump nu poate ignora asta, mai ales având propriile probleme interne.

Așa-numitul plan Trump – scris de Whitcoff și Dmitriev – este un plan de capitulare pentru Ucraina. Nu va fi implementat. Sunt sigur de asta.

Liniile roșii ale Ucrainei

Dmitri Gordon: Principala linie roșie este teritoriul. Nu putem renunța la teritoriile neocupate. Este imposibil juridic, moral și politic.

A doua linie roșie este aderarea la NATO. De ce să ni se impună renunțarea? Dacă NATO ne vrea – foarte bine. Dacă nu, asta e. Dar decizia trebuie să fie a noastră.

A treia linie roșie: armata ucraineană și complexul nostru militar-industrial. Putin vrea demilitarizarea Ucrainei. Vrea să nu ne putem apăra. Cine este el ca să dicteze asta? E doar o maimuță bătrână.

Situația de pe front: „Rușilor le este imposibil să avanseze”

Vitalie Cojocari: Cum ați descrie situația militară actuală? Vedem informații despre căderea Pokrovskului și alte evoluții.

Dmitri Gordon: Nu pot spune că e bine, dar nici că e rău. Există trei focare:

  • nodul Pokrovsk,
  • nodul Kupiansk – inclusiv zona Volceansk,
  • și nodul Guleaipole, în regiunea Zaporojie.

Pentru a înțelege situația, trebuie să vedeți ce văd unitățile de elită care operează drone. Un ecran imens arată întreaga linie a frontului. Totul este supravegheat continuu.

Rușii nu mai pot avansa cu tehnică blindată în coloane. Acel tip de război s-a încheiat. Acum trimit grupuri mici – doi, trei oameni, uneori singuri.

Dronele îi văd imediat. Apoi urmează drone FPV sau drone grele, „Baba Yaga”. În timp real vezi doi soldați ruși – alcoolici, boschetari, cu fețe jalnice – care se târăsc. Sunt detectați și loviți. Unul poate scăpa. Doi mor.

Rușii folosesc măgari, mopede, motociclete – nu mai au altă logistică. Au mașini fără uși, ca să sară rapid.

Am văzut într-o noapte cum o casă cu peste 20 de soldați ruși a fost complet distrusă de o dronă. Nu a rămas nimic.

Ceata creează probleme – atunci rușii reușesc uneori să strângă câteva sute de oameni. Dar până a doua zi sunt localizați și eliminați.

În concluzie, rușii pot lovi infrastructura, pot teroriza civilii, pot distruge sistemul energetic. Dar nu pot cuceri orașe importante. Este imposibil în condițiile războiului modern.

„Războiul modern face imposibilă cucerirea marilor orașe”

Dmitri Gordon: Am un prieten, Erou al Ucrainei. L-am sunat când rușii au pornit un asalt lângă Harkov. Mi-a spus calm: „Îi lăsăm să se apropie și îi ucidem pe toți.”

Așa a și fost. Au venit în coloană cu vehicule blindate. Au fost lăsați să se apropie, iar apoi au fost distruși complet cu drone. Cei care au sărit din tehnică au fost loviți cu FPV. Nu a rămas nimeni.

Acesta este războiul de azi. Iar cucerirea unui oraș mare, cu atât mai mult a unui centru regional, este imposibilă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE