Utopia socialismului. A fost unul dintre mecanismele ideologice care au decis parcursul geopolitic, în secolul XX. În anul 1917, Revoluția Bolșevică din octombrie însemna venirea la putere a comuniștilor. Momentul a fost, de altfel, considerat prima revoluție comunistă din secolul XX.
Personajul central al momentului istoric a fost Lenin, liderul partidului bolșevic și principal ideolog al transformărilor politice.
Alături de el, se contura figura unul alt artizan al revoluției: Lev Troțki, ale cărui idealuri au dus la organizarea și reușita insurecției. Ambițiile sale ideologice erau de fapt distrugerea statului de drept, a civilizației burgheze, un model periculos, preluat ulterior de Mao Zedong în China, de Pol Pot, în Cambodgia, sau de Ernesto Guevara în Cuba.
În 1923, la Congresul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, au lipsit reacțiile ferme despre Testamentul Politic al lui Lenin. În lipsa susținerii lui Troțki pentru o viitoare succesiune politică, Stalin a profitat din plin de moment.
Moartea lui Lenin, în 1924, a fost șansa perfectă pentru Stalin de a profita, pentru a-și consolida puterea în partid și în guvern.
Ulterior, această luptă avea să se sfârșească în mod tragic pentru Troțki. Calomniat, apoi urmărit, cu familia hărțuită și forțat să plece în exil din Uniunea Sovietcă, Troțki era ucis la ordinul lui Stalin, în august 1940, în Mexic.
Asasinul, Ramon Mercader, un comunist spaniol, avea să fie judecat și condamnat la 20 de ani de închisoare, în Mexic, sentință pe care a ispășit-o.
Povestea asasinării lui Troțki este subiectului unui roman fenomen, semnat de Leonardo Padura, cel mai bun scriitor cubanez contemporan. Pe autor l-am întâlnit la București, odată cu lansarea volumului său în limba română: „Bărbatul care iubea câinii”. Interviul integral cu autorul cubanez a apărut în cadrul emisiunii CULT, la Euronews România.
Leonardo Padura: „Este prima dată când sunt în București, când vin în România. Sunt tare bucuros că fix această carte m-a adus aici.
Este un roman care are elemente dramatice fundamentale, știm bine că se vorbește despre asasinarea lui Troțki, în Mexic, în 1940. Eu în momentul în care fac dedicații în general, cititorilor le amintesc. Este vorba despre un roman care face o reflexie a perfecțiunilor aduse de utopie. Sunt de fapt niște lucruri suferite de noi, dar și de mulți oameni din alte părți ale lumii”.
Alida Mocanu: „Pentru că ați vorbit despre această utopie a secolului XX, ea s-a încheiat odată cu anul 1989. Și aș vrea să plecăm din acest punct 1989, pentru că, într-un fel, este și punctul de plecare al dumneavoastră, în scrierea acestui roman”.
Leonardo Padura: „1989 este un an în care s-au întâmplat multe lucruri. S-au întâmplat multe lucruri în lume, dar și în viața mea personală. Desigur, nu mai e nevoie să menționez ce s-a întâmplat la momentul respectiv. De exemplu, fix în Cuba. În Cuba, atunci, s-a petrecut un proces împotriva unor înalți demnitari din guvern și armată.
Patru chiar au fost împușcați, acuzați de trădare și de trafic de droguri. Deci cumva părea să se facă o crăpătură într-o piatră monolitică. În 1989, e momentul în care eu am lăsat în urmă activitatea mea de ziarist, la o publicație zilnică, scriam tot felul de reportaje ample. Nu trebuia să scriu, să acoper partea de știri cotidiene. Eram un pic obosit de partea asta de ziaristică și voiam să scriu și așa că m-am îndepărtat un pic. Tot atunci a apărut și posibilitatea de a merge în Mexic, pentru prima dată. Vorbim aici despre luna octombrie a anului 1989 când eu ajung în Mexic.
Era o reuniune a scriitorilor, eu am mers acolo în calitate de ziarist. L-am rugat pe un prieten să mă ducă să văd casa lui Leon Troțki, unde a fost el asasinat.
Într-adevăr, era un loc destul de sumbru, întunecos, abandonat, praf împrejur.
Am simțit așa ceva în mine, ceva îmi spunea locul respectiv. Interesant este că, aflându-mă acolo, în Coyoacán, nici ceilalți și nici eu nu puteam să ne imaginăm că peste 15 zile urma să cadă Zidul Berlinului. Deci tragedia care s-a produs în 1940 în locul respectiv genera un rezultat în peste 50 de ani care urma să modifice întru totul istoria secolului XX”.
Cartea lui Padura urmărește trei povești în paralel: ascensiunea, amintirile, exilul și asasinarea lui Lev Troțki, viața asasinului acestuia, Ramon Mercader și povestea scriitorului Ivan, un autor cubanez afectat de restricțiile impuse de cenzură, în țara natală.
Alida Mocanu: „Aș vrea să vă întreb cum a fost pentru dumneavoastră să creați aceste punți istorice până la urmă între personajele istorice și scriitor? Și cât din acel scriitor din carte sunteți dumneavoastră?”
Leonardo Padura: „Avem multe elemente decisive în scrierea unei cărți, dar un lucru este esențial și anume structura. După cum bine ai indicat și tu, sunt trei personaje care se dezvoltă pe trei linii diferite narate în limbaj diferit , astfel încât să construiască. Eu văd mai degrabă o formă de piramidă, nu neapărat o catedrală, pentru că avem mai multe fațete ce ajung să se unească într-un punct, dar pornesc de la această bază comună.
Într-adevăr, mai este un element absolut greu de gestionat, și anume cititorul.
Cititorul cunoaște dinainte să citească faptul că Troțki a fost asasinat în 1940 în Mexic, de către un comunist spaniol. Mai sunt persoane care știu și numele asasinului, Ramon Mercader sau nu, însă imediat se știe despre aceste două personaje. Atunci cum creăm toate legăturile astfel încât cititorul să se simtă atras și cumva dornic să citească? Tocmai structura a fost esențială în acest sens.
Am să deviez un pic de la întrebare, pentru că este un element foarte important în literatură și anume, noi, scriitorii, ar trebui, dacă se poate, să avem și capacitatea asta de a manipula cititorul, dar să-l manipulăm doar ca să ne însoțească în această aventură care este lecturarea unui roman.
Bun, aici avem cele trei istorii care se întâmplă, cele trei povești în același timp: Mercader se apropie de Troțki, Troțki se apropie de finalul său, însă apare al treilea personaj care îi unește pe toți, și anume scriitorul cubanez.
Eu spun mereu că Troțki și Mercader sunt personaje istorice, personaje reale, însă autenticul personaj este fix cel de-al treilea, acest personaj fictive. Acest personaj aș putea fi chiar eu. Eu îl cunosc, știu cum gândește, știu cum simte și tocmai asta îmi dă posibilitatea să mă apropii și dintr-o perspectivă personală. Ivan este scriitor, locuiește în Cuba, este victima unor procese de marginalizare și de cenzură, inclusiv de dezinformare.
Ceva din nou foarte important, pentru a scrie această carte, iar tu foarte bine ai putut să remarci cât de multă informație cuprinde. Personal, a trebuit să trec prin tot felul de strategii de găsire a informației peste tot în lume, pentru că în Cuba nu aveam suficientă informație pentru a scrie. Însă, slavă cerului, am reușit până la urmă să găsesc textele, informațiile și documentele de care aveam nevoie ca să-mi permită scrierea acestui roman”.
Deși istoria și finalul lui Troțki este binecunoscut de către cititori, autorul Leonardo Padura știe să păstreze suspansul, de-a lungul celor 800 de pagini ale romanului. Sentimentul cititorului este acela că pătrunde asemeni ochiului unei camere de filmat în intimitatea gândurilor lui Troțki.
Alida Mocanu: „Pentru că vorbeați despre cititorul care sigur știe dinainte istoria lui Lev Troțki, știe despre acel august 1940. Cu toate acestea, cred cu tărie că foarte mult din suspansul pe care îl creați în paginile acestei cărți vine din felul în care îl urmăriți pe Lev Troțki și am să fac această comparație cu un jurnal sau cu cameră care pare că îl filmează în fiecare secundă. Absolut toate descrierile din toate momentele sunt cu o precizie chirurgicală. Întrebare: Ce v-a surprins pe dumneavoastră urmărindu-l cu toate aceste detalii pe Troțki?”
Leonardo Padura: „Sunt câteva elemente din caracterul lui Troțki care m-au atras. Vorbim aici despre un om care a pierdut o bătălie istorică împotriva lui Stalin.
Cumva, noi, oamenii, avem compasiune și o înclinație față de învinși.
Ar fi un prim element. În al doilea rând, în viața lui avem un arc tragic. Pornește de la un personaj care are multă putere și ajunge să fie în ultimii ani în Mexic total singur, nu mai are admiratori, resurse, nu-i mai este nimeni alături. A fost nevoit să vândă tot ca să supraviețuiască și trăiește într-o într-o singură tate absolută. Ori acest personaj a insistat să gândească și să tot propovăduiască o ideologie și asta a făcut ca de fapt toată familia lui să fie asasinată. Recent, am fost în Mexic. M-am întâlnit cu două strănepoate ale lui Troțki, fetele nepotului care era în casa lui Troțki când a fost asasinat. Și îmi povesteau cum s-a dezintegrat toată acea familie în mod sistematic, totul desigur provocat de Stalin.
Normal că s-a pornit de la aceleași idei, el tot promova aceleași idei și cu o convingere, cu un fanatism pe care eu n-am reușit să-l înțeleg.
Adesea, când eu nu înțeleg ceva, încerc să scriu lucrul respectiv. Scriind, încep să înțeleg anumite procese mentale, anumite reacții și anumite momente istorice. Și atunci mă gândesc că am reușit până la urmă să explic câteva elemente în carte”.
Cartea lui Leonardo Padura, în care un altfel de personaj principal devine însuși chipul hidos al totalitarismului i-a adus autorului cubanez admirația criticilor. Pentru că o astfel de carte, publicată în Cuba, este, în cele din urmă și un act de curaj din partea scriitorului.
Alida Mocanu: „Vorbeați despre personajul Ivan, sigur, un scriitor care în carte are de suferit din cauza regimului aflat la putere, din cauza lipsei libertății complete de exprimare și din acest punct de vedere și nu o spun doar eu, dar o spun și criticii, această carte este din partea dumneavoastră un act de curaj, pentru că timpurile sunt cele care sunt și blamarea, să spunem, a acelui regim sovietic are ecou și în zilele noastre. Cum percepeți dumneavoastră acest curaj al scriitorului?”
Leonardo Padura: „Am spus multe lucruri pe care nu știam dacă urma să reușesc să le spun din momentul în care am început să scriu. Pe de o parte avem capacitatea scriitorului de a reuși să exprime tot ce gândește, este o capacitate artistică. Pe de altă parte avem și spațiul pe care îl are la dispoziție scriitorul ca să exprime tot ceea ce gândește într-un context. Efortul meu a fost de fapt să exprim ceea ce doream. În realitate sau realitatea mea avea niște condiționalități ce puteau fi un pic complicate.
Eu am ales să fiu independent ca scriitor ca să exprim ceea ce doresc să exprim în modul în care doresc să exprim.
Și n-a fost neapărat urmarea faptului că sunt eu curajos, ci este singura modalitate prin care pot și eu să-mi depășesc fricile, înfruntându-le. Și așa am făcut în toți acești ani. Normal că și pentru mine au fost consecințe. Eu am crezut că această carte nu o să fie publicată în Cuba, dar a fost publicată și în Cuba și prezentată la un târg de carte și am spus public că sunt prezent la un eveniment la care nu credeam că o să particip vreodată, și anume, desigur, publicarea acestui roman. Ulterior a primit un premiu din partea criticilor. Sunt, de fapt, am fost considerat autorul cel mai tânăr care a câștigat Premiul Național de Literatură.
Ulterior, au apărut alte consecințe, având în vedere tot parcursul romanului. Ce facem noi acum? O discuție, un interviu pentru televiziune. Dar să știți că în Cuba nu se întâmplă asta de foarte mulți ani. Nu sunt prezent nici la televiziune, nici la radio, nu dau interviuri. S-a întâmplat, spre exemplu, să primesc premii importante în afara Cubei, premii foarte importante pentru literatura din Cuba. Însă această știre n-a apărut nicăieri în Cuba.
Asta înseamnă că și eu am plătit un preț pentru faptul că sunt independent ca scriitor. Ori eu plătesc acest preț cu multă satisfacție. Cel mai important lucru este că am încercat și chiar cred că am reușit să exprim ceea ce îmi doream să exprim atât ca autor, precum și ca scriitor cubanez care locuiește în continuare în Cuba”.
Alida Mocanu: „Aș vrea la final, pentru că această carte este îndrăznesc să spun și o pagină de istorie despre acel aparat de partid pe care dumneavoastră l-ați descris absolut minuțios în această carte și făcând un un arc peste timp aș vrea să le transmiteți celor tineri un mesaj. Pentru că această carte ar putea fi un extraordinar manual până la urmă de predare a ceea ce înseamnă totalitarismul”.
Leonardo Padura: „Pericolul ca să apară state sau guverne totalitariste nu dispare niciodată. Vor dori tot timpul și mai multă putere. Și cea mai mare formă de putere este totalitarismul.
Suntem martori la ce se întâmplă în prezent în Statele Unite. Se întâmplă niște lucruri la care nu ne-am fi gândit niciodată, mai ales într-o țară care se autonumește foarte democratică. Dacă s-ar fi întâmplat ce se întâmplă în SUA în Uniunea Sovietică, nu zicea nimeni nimic ,sau în România lui Ceaușescu, iarăși, poate nu ne surprindea atât de mult. Sau în Cuba. Ori văzând că se întâmplă fix în Statele Unite, normal că este șocant. Cartea în sine vorbește despre acest proces de distrugere a unei utopii și pervertire a utopiei.
Utopia, în sine, este una foarte frumoasă. Este societatea în care societățile, societatea, poate să trăiască într-un nivel maxim de democrație.
Ce bine ar fi dacă ar fi existat o asemenea societate? Ce bine ar fi dacă acea utopie s-ar fi materializat în forma sa? Însă nu s-a întâmplat așa și nu avem timp să analizăm de fapt toate detaliile.
Ori, prin lectură, oamenii ar trebui să înțeleagă greșelile comise în acest proces utopic, partea de manipulare, de pervertire, de degradare, inclusiv de incriminare, în multe cazuri. Asasinatul lui Troțki este simbolic pentru procesul în sine. Tocmai de aceea îl folosesc în carte.
Ce bine ar fi dacă această carte și multe altele de același fel, ce bine ar fi dacă ar putea să ne ajute să construim o nouă utopie. Cum? N-aș ști să vă spun. Pentru că nu sunt politician și nici economist.
Pentru că mai e ceva foarte important. Pentru ca o asemenea societate să funcționeze, trebuie să funcționeze în primul rând din punct de vedere economic. Ori știm prea bine faptul că lumea, din punct de vedere economic, nu mai funcționează bine de multă vreme.
Așa că e bine dacă măcar ne-ar putea ajuta să înțelegem greșelile comise și cu atât mai mult, dacă am avea această posibilitate de a retrăi utopia respectivă, să nu mai comitem aceleași greșeli”.
Alida Mocanu: „Vă mulțumesc frumos! Cu siguranță cititorii din România vor adora acest roman”.
Leonardo Padura: „Aș dori și eu să vă mulțumesc în mod special! Și de asemenea doresc să mulțumesc și editurii Litera pentru publicarea acestui roman. Mă gândesc că a trecut ceva vreme de când să fi avut vreun scriitor cubanez pe aici. Știu că au fost scriitori într-o altă epocă apusă.
Mă bucur mult să fiu prezent și să pot să vă prezint acest roman. Vă mulțumesc vouă, mulțumesc editurii și vă mulțumesc tuturor!”
