Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Instanța supremă retrimite la reanaliză dosarul Călin Georgescu – Potra privind acuzații de acțiuni împotriva ordinii constituționale

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis vineri să repună pe rol dosarul aflat în faza de cameră preliminară în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este judecat alături de persoane apropiate grupării conduse de Horațiu Potra, fiind acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Decizia vine după ce, pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe fond, însă inculpații au contestat hotărârea, dosarul ajungând astfel la Instanța supremă.

Cazul a fost repartizat unui complet format din judecătorii Paul Mihail Frățilescu și Adina Adriana Radu, care au analizat speța începând cu data de 14 aprilie. Ulterior, aceștia au amânat de mai multe ori pronunțarea, înainte ca Înalta Curte să decidă retrimiterea cauzei spre reexaminare în camera preliminară.

Potrivit procurorilor, membrii grupării conduse de Horațiu Potra ar fi intenționat să se infiltreze în protestele izbucnite după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, cu scopul de a genera haos și destabilizare.

Anchetatorii susțin că planul ar fi fost conceput împreună cu Călin Georgescu și apropiați ai acestuia, în cadrul unei întâlniri care ar fi avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea scrutinului prezidențial.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews