Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Deșeuri de plastic, transformate în materiale pentru imprimantele 3D de elevii din Cluj

Un grup de elevi din Cluj-Napoca a proiectat un aparat care transformă deșeurile de plastic în material pentru imprimantele 3D. Inventatorii susțin că dispozitivul poate fi folosit de oricine pentru a crea noi obiecte, de la huse de telefon până la pahare sau jucării.

Materia primă pentru imprimanta 3D o reprezintă deșeurile din plastic, care pot fi transformate în diverse obiecte. Datorită pasiunii lor pentru electronică și proiectare, elevii unor licee din Cluj-Napoca au inventat un aparat prin care oricine poate recicla plasticul acasă și își poate crea diverse obiecte.

Cristian Gavrilă, elev: ”Totul  începe la un recipient de plastic, bineînțeles, gol curat și fără etichetă la care cu o foarfecă îi taie fundul și începem să decupăm o fâșie din partea de jos. Firul creat anterior trebuie introdus prin doza recipientului încălzită la 200 de grade.”

Produsul se află încă în dezvoltare

Liceenii speră să lanseze cât mai repede dispozitivul pe piață. Produsul se află încă în dezvoltare, dar cu toate astea tinerii au testat opinia oamenilor. Planul lor este să poată vinde mai multe exemplare din acest aparat ca să încurajeze reciclarea și refolosirea lucrurilor.

Reporter: ”Sunt persoane care s-au oferit să cumpere?”

Ana, elev: ”Da, am primit deja o ofertă, însă noi nu avem produsul gata pentru lansare pe piață, dar sperăm să o facem cât mai curând.”

Aparatul creat de elevii din Cluj ar putea fi folosit în școli, în cadrul orelor de informatică. Cat timp au proiectat dispozitivul, Flaviu a fost mentorul lor.  El este specialist IT din Cluj-Napoca, cu o experiență de 10 ani în domeniu. Și-a dorit să  se implice in ideea tinerilor pentru a inspira școlile să introducă educație practică în cadrul orelor de informatică.

Flaviu Adrian Centea, coordonator: ”Cred că școlile ar trebui să se adapteze acestor vremuri și să vină în întâmpinarea copiilor prin proiecte practice, în general, pentru a-i atrage în această zonă de IT.”

Poluarea si reciclarea sunt printre cele mai mari probleme ale secolului nostru, de aceea cu acest aparat reciclarea poate fi explicata foarte bine copiilor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE