Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Horia Tomescu şi-a dat demisia din funcţia de viceprimar al Capitalei

USR Bucureşti a anunţat, vineri, că viceprimarul Horia Tomescu şi-a dat demisia din funcţie "din motive personale".

"A fost o onoare să reprezint partidul prin această funcţie, mi-am dedicat întreg timpul Primăriei Capitalei, am reuşit să reconstruiesc ceea ce alţii au dărâmat şi să economisesc acolo unde alţii au făcut risipă", a afirmat Tomescu, conform unui comunicat USR.

Potrivit comunicatului, în calitate de viceprimar al Capitalei, Horia Tomescu a avut responsabilităţi "esenţiale", contribuind la administrarea şi coordonarea sistemului de sănătate din Bucureşti, precum şi la conducerea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB).

"Îi mulţumesc lui Horia Tomescu pentru munca depusă până acum. USR Bucureşti va merge mai departe alături de Nicuşor Dan şi va avea o nouă propunere pentru postul de viceprimar care să asigure bunul mers al proiectelor începute şi să continue lupta anticorupţie cu îndârjire. Trebuie să fim siguri că Bucureştiul devine un oraş funcţional şi nu o vacă de muls banii contribuabililor", a declarat preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE