Nominalizările la Grammy vin mereu cu același amestec de anticipație și suspiciune. Grammy-urile au rămas simultan o oglindă a industriei și un test al răbdării pentru cei care mai cred că premiile pot spune ceva real despre muzică. În 2025, paradoxul se repetă: același amestec de superstaruri imposibil de evitat și nume „noi” care sună mai mult a promisiune de marketing decât a descoperire. Iar peste tot, senzația că toți joacă un joc vechi cu reguli care se schimbă după cum bate vântul de pe TikTok.
Ce înseamnă “General Field”
Simplu: nucleul dur al premiilor Grammy, locul unde e în joc tot prestigiul și toată politica din industrie. Aici nu mai contează genurile, rock, pop, country sau hip-hop, pentru că aceste patru categorii majore privesc muzica în ansamblu.
Cele patru sunt: Album of the Year, Record of the Year, Song of the Year, Best New Artist. Diferențele dintre ele par subtile, dar definesc tot jocul.
Album of the Year
Aici se premiază ansamblul: viziunea, coerența, producția, povestea.
Nominalizări: “DeBÍ TiRAR MáS FOToS” de Bad Bunny, “SWAG” de Justin Bieber, “Man's Best Friend” de Sabrina Carpenter, “Let God Sort Em Out” de Clipse, Pusha T & Malice, “MAYHEM” de Lady Gaga, “GNX” de Kendrick Lamar, “MUTT” de Leon Thomas, “CHROMAKOPIA” de Tyler, The Creator.
Presa vede că e mare aglomerație: în cursă se află albume ca “GNX” de Kendrick Lamar (care conduce la capitolul nominalizări, cu nouă) şi “Mayhem” de Lady Gaga, plus albume de la Bad Bunny, Justin Bieber, Sabrina Carpenter, Leon Thomas şi Tyler, the Creator.
Ce‑mi pare foarte interesant e faptul că se întâmplă ca trei albume nominalizate la “Album of the Year” să fie nominalizate şi la “Best Rap Album”. Asta înseamnă că rap-ul nu mai asistă la gală din tribune, intră în ring.
Din perspectiva mea, dacă ai album de rap şi nominalizare la AOTY, nu mai e doar validare de gen, e validare generală. Dar cum “generală” e un cuvânt mare, probabil se vor lăsa cu comentarii despre ce gen câştigă, ce înseamnă rap în 2025‑26.
Record of the Year
“Record” se referă la piesa înregistrată, producția sonoră, interpretarea, sunetul efectiv.
Nominalizări: “DtMF” de Bad Bunny, “Manchild” de Sabrina Carpenter, “Anxiety” de Doechii, “Wildflower” de Billie Eilish, “Abracadabra” de Lady Gaga, “APT.” de ROSÉ & Bruno Mars, “luther” de Kendrick Lamar & SZA, “The Subway” de Chappel Roan.
Ce îmi atrage atenţia? E clar că producţia contează din ce în ce mai mult. De exemplu “Manchild” e nominalizată iar presa arată despre cât de precisă e producţia, videoclipul, feed‑ul social. Ce mai sare-n ochi? diversitatea genurilor şi limbilor: un track în spaniolă (“DtMF”), un track coreean/asiatic (“APT.”). Faptul că intră pe lista “Record” înseamnă că jocul tehnic e la nivel global.
Dar ce mă face să fiu sceptic? Criteriile nu‑s transparente, ce înseamnă “cea mai bună” înregistrare într‑o epocă în care streamingul, viralele, TikTok‑ul sunt factori?
Song of the Year
“Song” e despre compoziție, despre cum e scrisă melodia.
Nominalizări: “DtMF” de Bad Bunny, “Manchild” de Sabrina Carpenter, “Anxiety” de Doechii, “Wildflower” de Billie Eilish, “Abracadabra” de Lady Gaga, “APT.” de ROSÉ & Bruno Mars, “luther” de Kendrick Lamar & SZA, “Golden” de Huntr/x.
Ce îmi atrage atenţia? E interesant cum piesele care domină streaming‑ul sau viralele au intrat pe lista asta, ceea ce înseamnă că “songwriting” nu mai e doar text + melodie în studio, ci este modul în care interacţionează cu publicul global. De exemplu “APT.” (K‑pop + Bruno Mars) e în joc.
Observ că “Song” şi “Record” au o suprapunere mare de nominalizări, ceea ce aşteptam, dar nu mereu s‑a întâmplat. Asta sugerează că piesele bune acum sunt bune atât la compoziţie, cât şi la producţie (lol).
Dar ce mă face să ridic o sprânceană? Dacă criteriul e “songwriting”, atunci cât contează viralitatea, algoritmii, feed‑ul social? E o linie fină între “cel mai bun cântec” şi “cel mai bun cântec care a fost viral”.
Câte dintre piesele acestea sunt inovatoare la nivel de text/melodie versus excelente la marketing? Există întrebarea asta.
Best Bew Artist
“Best New Artist” e investiția Academiei într-un viitor posibil.
Nominalizări: Olivia Dean, KATSEYE, The Marias, Addison Rae, sombr, Leon Thomas, Alex Warren, Lola Young.
Ce îmi atrage atenția? Diversitate de platforme, unii artiști vin din TikTok/YouTube (Addison Rae, Alex Warren), alții pe cale tradițională pop (Leon Thomas, Olivia Dean) sau indie (sombr). Amestecul genurilor este mare, avem R&B, pop, hip-hop, soul, hibrizi de gen, iar de aici rezultă că e clar că Grammy vrea să “meargă” pe tendințele culturale.
Dar de ce mă face să ridic o sprânceană? Pentru că unele nominalizări par să fie dictate mai mult de vizibilitate pe social media decât de consistența artistică. E întrebarea clasică: “cel mai bun” sau “cel mai vizibil”?
Apoi, există riscul ca artiști foarte promițători, dar mai puțin “viralizați”, să fie ignorați.
Ce putere are “nominalizarea” în sine?
Din analiza articolelor: a fi nominalizat e un semn de validare a industriei, chiar dacă nu se câştigă. Artiștii nominalizaţi postează pe Instagram, spun “mulţumesc”, “nu am cuvinte”.
Pentru publicul larg însă, premiile au adesea rol de “certificate”. Dacă ai fost nominalizat, poate devii mai vizibil. Dar criticii muzicali se întreabă cât de mult contează vizibilitatea dacă albumul/ piesa rămâne în memoria publicului?
Pe scurt, nominalizările de anul acesta spun multe despre echilibrul fragil dintre gust, putere și imagine. Urmează în curând o explicație a snub-urilor din acest an, cu surprizele, absențele și contradicțiile care fac premiile mai interesante decât victoria în sine.
