Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fotografia cu Regina Elisabeta a II-a, publicată de Casa Regală a Marii Britanii în ziua funeraliilor

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Casa Regală a Marii Britanii a publicat, luni, o nouă fotografie cu Regina Elisabeta a II-a. Este o imagine cu suverana Regatului Unit, surprinsă cu prilejul Jubileului de Platină, pentru a marca 70 de ani de la urcarea pe tron.

Fotografia făcută publică în ziua funeraliilor a fost realizată în luna mai la Castelul Windsor. Regretata suverană zâmbește larg, poartă o ținută bleu, un colier de perle și o broșă primită în dar la împlinirea vârstei de 18 ani, de la tatăl ei, Regele George al VI-lea.

”A fost prezentată o nouă fotografie, înaintea funeraliilor de stat ale Majestății Sale Regina. Imaginea a fost realizată cu prilejul marcării Jubileului de Platină al Majestății Sale - primul monarh britanic ce a sărbătorit acest eveniment important (al domniei, n.red). Mâine, milioane de oameni se vor reuni pentru a-i comemora viața remarcabilă”, se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Twitter a Casei Regale britanice.

Potrivit Independent, bijuteriile în stil arto deco au fost realizate de casa Boucheron din diamante baghetă, ovale și rotunde, precum și din acvamarin. Regina Elisabeta a II-a a purtat broșele atunci când s-a adresat națiunii în 2020, cu prilejul sărbătoririi a 75 de ani de la Ziua Victoriei, precum și cu prilejul discursului televizat de la Jubileul de Diamant din 2012.

Imaginea a fost surprinsă de fotograful Ranald Mackechnie care a realizat portretul Reginei cu prilejul Jubileului de platină, pentru a marca 70 de ani de domnie ai Reginei.

Într-un discurs televizat duminică, Regina consort a vorbit despre ”ochii albaștri minunați” ai Reginei.

”Îmi voi aminti mereu zâmbetul ei”, a spus Camilla, Regina consort, potrivit sursei citate.

Marea Britanie își ia, astăzi, rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE