Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Fostul președinte american Bill Clinton, pe lista miliardarului Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual cu minore

Fostul președinte american Bill Clinton și prințul Marii Britanii, Andrew, se află pe lista persoanelor care au avut legături cu miliardarul Jeffrey Epstein, care s-a sinucis într-o închisoare americană, înainte de afla un verdict, fiind acuzat de trafic sexual cu minore.

Un judecător din New York a dezvăluit numele contactelor, cunoștințelor, rudelor, presupuselor victime sau complici ai lui Epstein.

Acesta a fost acuzat de infracţiuni sexuale și de faptul că a condus o rețea în care trafica fete minore pentru sex.

Așteptată cu interes de presa internațională, lista de nume din acest dosar confirma identitatea a zeci de asociați sau prieteni ai lui Epstein, persoane care până acum au rămas anonime în documentele judiciare.

Cine a fost Jeffrey Epstein

Epstein a fost un om de afaceri cunoscut pentru relațiile sale de prietenie cu persoane influente. 

Milionar cunoscut pentru asocierea cu celebrități, politicieni, miliardari și vedete, Epstein a fost arestat inițial în Florida, în 2005, după ce a fost acuzat că a plătit o fată de 14 ani pentru a întreține relații sexuale.
Alte zeci de minore au vorbit despre un abuz sexual similar, dar procurorii i-au permis în cele din urmă omului de afaceri să pledeze vinovat în 2008 pentru o acuzație care implică o singură victimă. El a fost integrat timp de 13 luni într-un program de reabilitare prin muncă din închisoare.

Unii dintre cunoscuții celebri l-au abandonat pe Epstein după condamnarea sa, inclusiv foștii președinți Bill Clinton și Donald Trump, dar mulți nu au făcut-o. Epstein a continuat să aibă legături cu cei bogați și faimoși pentru încă un deceniu, adesea prin activități filantropice, transmite euronews.

Procurorii federali din New York l-au acuzat pe Epstein în 2019 de trafic sexual, dar acesta s-a sinucis în închisoare înainte de afla un verdict.

Procurorul american din Manhattan a acuzat-o apoi pe fosta iubită a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, pentru că a l-a ajutat ​​la recrutarea victimelor sale minore. Ea a fost condamnată în 2021 și ispășește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Noile documente fac parte dintr-un proces intentat împotriva lui Maxwell de una dintre victimele lui Epstein, Virginia Giuffre. Ea este una dintre zecile de femei care l-au dat în judecată pe Epstein spunând că el le-a abuzat în casele sale din Florida, New York, Virgin Islands și New Mexico.

Cum erau atrase victimele lui Epstein

Virginia Giuffre a spus că în vara în care a împlinit 17 ani, a fost atrasă de la locul său de muncă, de la un spa, la clubul lui Trump Mar-a-Lago, pentru a deveni „maseuză” pentru Epstein – o slujbă care presupunea săvârșirea de acte sexuale.

Giuffre a mai susținut că a fost presată să întrețină relații intime cu bărbați apropiați lui Epstein, printre care prințul Andrew al Marii Britanii, fostul guvernator al New Mexico Bill Richardson, fostul senator american George Mitchell și miliardarul Glenn Dubin, printre alții.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE