Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE Coldea a semnat controlul judiciar. Fostul șef al SRI: Am totală încredere în justiţie

Florian Coldea a mers la Poliția din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

27/05/2024 , 12:06

Coldea a semnat, luni, controlul judiciar

Florian Coldea a mers la Poliția din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

Fostul prim-adjunct al SRI și alte trei persoane sunt acuzate că ar fi pretins o mită de 600.000 de euro pentru a obţine o condamnare cu suspendare în instanţă pentru un om de afaceri.

Luni, Florian Coldea a declarat la intrarea în secția de poliție că are totală încredere în justiţie.

Florian Coldea: „Dau explicaţii pe bună dreptate justiţiei. Am totală încredere în justiţie. (...) Aşa cum v-am spus nu fac alte comentarii până la finalizarea anchetei. Respect poziţia presei, dar pentru moment vă rog să mă înţelegeţi. (...) Nu este momentul, sunt audieri, este faza de urmărire penală. Vă asigur că o să transmit un punct de vedere coerent când o să vedem despre ce este vorba”, a declarat fostul șef al SRI la ieşirea din secţia de poliţie.

25/05/2024 , 12:26

Prima reacție a lui Florian Coldea, la acuzațiile grave: „Mă consider nevinovat”

Potrivit unui comunicat de presă, Coldea se consideră nevinovat pentru faptele de care a fost acuzat. A ținut să menționeaze că nimeni nu este mai presus de lege și că nu va mai face alte precizări până la finalul procedurii legale.

Florian Coldea: „Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat; Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege; Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc.

Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele. În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei”.

Florian Coldea a fost pus sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei după aproape 15 ore de audieri.

24/05/2024 , 07:27

Florian Coldea, plasat sub control judiciar

Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informații, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stabilită la suma de 500.000 de lei.

Coldea a ieşit vineri din sediul DNA după mai bine de 15 ore de audieri, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor.

Tot sub control judiciar au fost plasaţi şi fostul general SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăila.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat la DNA pe foştii generali SRI Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, a declarat joi, într-o intervenţie la Antena 3, că aceştia i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed International, a fost condamnat în luna februarie de Tribunalul Bucureşti la patru ani închisoare cu executare pentru folosire de documente false şi spălare de bani, într-un dosar legat de o fraudă cu fonduri europene în valoare de trei milioane de euro.

Dosarul se află în prezent în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti.

23/05/2024 , 21:16

Florian Coldea, audiat de ore bune la DNA

Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informații și Dumitru Dumbravă, fostul șef al direcției juridice din SRI, sunt, de ore bune, în fața procurorilor DNA. Potrivit unor surse, aceștia ar fi suspecți într-un dosar deschis după un denunț făcut de afaceristul Cătălin Hideg.

Florian Coldea: "Am fost convocat la ora 12:00 la sediul DNA. O să vă spun când ies despre calitatea mea, o să vă spun când ies despre ce este vorba."

Imediat după sosirea fostului șef adjunct al SRI, intrarea în sediul DNA a devenit neîncăpătoare. Jandarmeria a instalat, în foarte scurt timp, garduri de protecție.

Alex Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmerie București: "Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine publică în zona instituției, în contextul prezenței unui număr ridicat de persoane în zonă. Acest context a impus montarea dispozitivului de panouri metalice, al cărui scop este de a evita blocarea accesului în instituție și de a asigura funcționarea acesteia în orice condiții."

Potrivit unor surse, dosarul în care sunt vizați generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă a fost deschis în urma unei plângeri depusă de omul de afaceri Cătălin Hideg. Acesta ar fi reclamat la DNA faptul că Florian Coldea i-ar fi cerut o mită de 600.000 de euro, din care ar fi primit 100.000 de euro. Suma ar fi fost ascunsă prin diverse contracte de consultanță.

În schimbul banilor, Cătălin Hideg ar fi primit promisiunea de la Florian Coldea că va primi o sentință cu suspendare în dosarul în care omul de afaceri era acuzat de fraudă cu fonduri europene. Cu toate acestea, în luna februarie a acestui an, în urma unei anchete gestionate de Parchetul European, Tribunalul București l-a condamnat în primă instanță pe Cătălin Hideg la patru ani de închisoare.

Andre Rotaru, jurnalist Euronews: "Conform documentelor instanței de judecată, în perioada 2018-2020, afaceristul ar fi obținut, cu ajutorul unor documente și declarații false, nu mai puțin de 3 milioane de euro, în mod fraudulos. Cea mai mare parte a banilor proveneau din fonduri europene. În aceleași documente se arată și că afaceristul ar fi încercat apoi să facă tot posibilul pentru a șterge urma banilor."

Potrivit unor surse, în dosarul deschis de DNA procurorii fac cercetări pentru trafic de influență și spălare de bani. Florian Coldea a fost mulți ani director adjunct al SRI, iar în 2006 și 2015 a ocupat și funcția de șef interimar al instituției.

Cine e Florian Coldea

Florian Coldea, în vârstă de 53 de ani, s-a alăturat SRI în 1996. Pe 27 iulie 2005, Florian Coldea a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și numit prin Decret al Președintelui României în funcția de prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, cu rang de secretar de stat, începând cu 1 august 2005. A fost avansat la gradul de colonel la 24 martie 2006.

Între 20 iulie – 4 octombrie 2006, a îndeplinit funcția de director interimar al Serviciului Român de Informații, ca urmare a demisiei lui Alexandru Radu Timofte din această funcție.

S-a născut în 1971 în comuna Târnova, Arad. Florian Coldea a urmat cursurile Facultății de Psihosociologie din cadrul Academiei Naționale de Informații din București, pe care le-a absolvit în anul 1996.

A lucrat în cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea și Combaterea Terorismului din Serviciul Român de Informații, deținând o serie de funcții de conducere. În perioada 1996-2005, Coldea a participat la o serie de misiuni, acțiuni și operațiuni complexe derulate pe profil antiterorist în cooperare cu parteneri străini ai SRI.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE