Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Primele măsuri în cazul rețelei care elibera documente false pentru șoferi. Zeci de mii de persoane au obținut permisul fără controlul medical

Zeci de mii de fișe medicale pentru preschimbarea permiselor de conducere ar fi fost eliberate în fals la o clinică în ultimii 5 ani. Anchetatorii spun că șoferii fie nu mergeau la clinică să fie consultați, fie se prezentau și nu ar fi fost consultați de toți medicii de pe fișe sau persoanele nu ar fi avut pregătire medicală de specialitate să facă aceste consultații.

21/01/2024 , 12:05

Nouă persoane, plasate sub control judiciar

"La data de 20 ianuarie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de cele 6 persoane reținute de către polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, precum și față de alte 3 persoane bănuite de comiterea infracțiunilor investigate, polițiștii rutieri continuând cercetările în cauză", se arată în comunicatul parchetului Buftea.

Infracțiunile în cauză sunt cele de fals intelectual și abuz în serviciu.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au desfășurat 2 percheziții, una la sediul unei clinici medicale private, iar cealaltă la o adresă din județul Călărași.

Potrivit anchetatorilor, documentele au fost eliberate în perioada 2019-2024. La percheziții au fost descoperite și indisponibilizate sume de bani, parafe medicale, telefoane mobile și înscrisuri

Șase persoane au fost reținute în acest dosar, urmând ca în cursul zilei de astăzi, aceștia să fie prezentați procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri privind măsuri preventive.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE