Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

F1: De ce cursa din Azerbaidjan va fi sâmbătă, în loc duminică. Ce se întâmplă pe 27 septembrie în Azerbaidjan

Finalul săptămânii aduce o nouă etapă de Formula 1, în Azerbaidjan, pe circuitul stradal din Baku. Programul etapei va fi ușor diferit: cursa nu va fi duminică, ci sâmbătă, iar motivul are legătură cu o comemorare ce va avea loc pe 27 septembrie în Azerbaidjan.

Astfel, tot programul va fi decalat cu o zi: sesiunile de antrenamente vor avea loc joi (FP1 și FP2) și vineri (FP3), iar tot vineri va avea loc și sesiunea de calificări.

Programul Marelui Premiu de Formula 1 din Azerbaidjan

  • Sesiune de antrenamente (FP1): 24 septembrie, ora 11:30
  • Sesiune de antrenamente (FP2): 24 septembrie, ora 15:00
  • Sesiune de antrenamente (FP3): 25 septembrie, ora 11:30
  • Calificări: 25 septembrie, ora 15:00 - transmite Antena 3 CNN
  • Cursa: 26 septembrie, ora 14:00 - transmite Antena 1

Ce se întâmplă duminică, 27 septembrie 2026, în Azerbaidjan

Modificarea în calendarul Formula 1 2026 pentru etapa din Azerbaidjan este legată de o comemorare care are loc duminică. Pe 27 septembrie 2026, Azerbaidjanul marchează Ziua Comemorării (Anım Günü / Remembrance Day), dedicată militarilor azeri uciși în războiul din Nagorno-Karabah din 2020. Data este comemorată anual, prin decret prezidențial emis la 2 decembrie 2020.

Ostilitățile au început pe 27 septembrie 2020 și au fost urmate de 44 de zile de război între Azerbaidjan și Armenia. Conflictul s-a încheiat în noiembrie 2020, după ce Azerbaidjanul a recâștigat controlul asupra unor teritorii importante.

6.600 de persoane au murit în războiul dintre Azerbaidjan și Armenia. Azerii spun că au pierdut 2.900 de persoane în conflict, în timp ce armenii spun că au pierdut 3.700 de morți.

Kimi Antonelli, lider în clasamentul piloților înaintea etapei din Azerbaidjan

Mercedes vine în Azerbaidjan în cea mai bună ipostază: lider în clasamentul constructorilor și cu ambii piloți pe locurile 1 și 2 în ierarhia individuală. Odată cu victoria obținută în ultima etapă, în Madrid, Kimi Antonelli și-a mărit la 81 de puncte avansul față de coechipierul său, George Russell.

Italianul în vâstă de 20 de ani are un sezon de vis. Aflat pentru al doilea an în Formula 1, Antonelli are opt victorii și pare tot mai aproape de cucerirea primului său titlu de campion mondial în F1.

Clasamentul piloților F1 2026

  1. Kimi Antonelli (Mercedes) - 292 puncte
  2. George Russell (Mercedes) - 211 puncte
  3. Lewis Hamilton (Ferrari) - 191 puncte
  4. Lando Norris (McLaren) - 186 puncte
  5. Charles Leclerc (Ferrari) - 167 puncte
  6. Max Verstappen (Red Bull Racing) - 145 puncte
  7. Oscar Piastri (McLaren) - 120 puncte
  8. Isack Hadjar (Red Bull Racing) - 71 puncte
  9. Liam Lawson (Racing Bulls) - 59 puncte
  10. Pierre Gasly (Alpine) - 41 puncte
  11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) - 31 puncte
  12. Franco Colapinto (Alpine) - 27 puncte
  13. Oliver Bearman (Haas F1 Team) - 18 puncte
  14. Gabriel Bortoleto (Audi) - 10 puncte
  15. Nico Hulkenberg (Audi) - 7 puncte
  16. Carlos Sainz (Williams) - 6 puncte
  17. Alexander Albon (Williams) - 5 puncte
  18. Esteban Ocon (Haas F1 Team) - 3 puncte
  19. Fernando Alonso (Aston Martin) - 3 puncte
  20. Yuki Tsunoda (Racing Bulls) - 1 punct
  21. Lance Stroll (Aston Martin) - 0 puncte
  22. Valtteri Bottas (Cadillac) - 0 puncte
  23. Sergio Perez (Cadillac) - 0 puncte

Clasamentul constructorilor F1 2026

  1. Mercedes - 503 puncte
  2. Ferrari - 358 puncte
  3. McLaren - 306 puncte
  4. Red Bull Racing - 230 puncte
  5. Racing Bulls - 77 puncte
  6. Alpine - 68 puncte
  7. Haas F1 Team - 21 puncte
  8. Audi - 17 puncte
  9. Williams - 11 puncte
  10. Aston Martin - 3 puncte
  11. Cadillac - 0 puncte

Cine a câștigat cursa din Azerbaidjan în ultimele sezoane

Circuitul din Azerbaidjan a găzduit prima cursă în anul 2016, însă atunci etapa purta numele Marele Premiu al Europei. Abia din 2017 etapa a luat numele Marele Premiu al Azerbaidjanului. Cursa din Baku s-a ținut în fiecare an, mai puțin în 2020, când etapa a fost anulată din cauza pandemiei COVID-19.

Marele Premiu al Azerbaidjanului a fost o afacere Red Bull: constuctorul a obținut cinci victorii pe acest circuit, în timp ce Max Verstappen și Sergio Perez împarc cele mai multe victorii - câte două.

  • 2025: Max Verstappen (Red Bull)
  • 2024: Oscar Piastri (McLaren)
  • 2023: Sergio Perez (Red Bull)
  • 2022: Max Verstappen (Red Bull)
  • 2021: Sergio Perez (Red Bull)
  • 2020: nu s-a ținut cursa
  • 2019: Valtteri Bottas (Mercedes)
  • 2018: Lewis Hamilton (Mercedes)
  • 2017: Daniel Riciardo (Red Bull)
  • 2016: Nico Rosberg (Mercedes)

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE