Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Explozie la o rafinărie de petrol din Texas. Locuitorii, avertizați să se adăpostească din cauza norului uriaș de fum

O explozie s-a produs luni la rafinăria de petrol Valero din Port Arthur, statul american Texas. Din cauza deflagrației, autoritățile i-au îndemnat locuitorilor să se adăpostească.

„Pentru a garanta siguranța tuturor locuitorilor din zonă și având în vedere recentele explozii de la rafinăria Valero, a fost emis un ordin imediat de adăpostire la fața locului', au avertizat oficialii responsabilii cu gestionarea situațiilor de urgență din Port Arthur, potrivit agenției France Presse, citată de Agerpres.

Autoritățile au precizat că este vizată o zonă vastă din proximitatea rafinăriei.

„În prezent, este un incendiu într-o unitate de la rafinăria Valero din Port Arthur, statul Texas. Tot personalul a fost localizat”, se arată într-un comunicat al companiei.

Presa americană a relatat că flăcări și un nor uriaș de fum negru s-au ridicat din rafinărie, iar locuitorii au menționat că au auzit o bubuitură puternică care a zguduit geamurile.

Cât de importantă este rafinăria din Port Arthur pentru industria petrolieră

Situată la aproximativ 140 de kilometri est de Houston, rafinăria din Port Arthur are aproape 800 de angajați pentru a „procesa țiței greu și sulfuros și alte materii prime în benzină, motorină și combustibil pentru avioane”. În fiecare zi procesează aproximativ 435.000 de barili, potrivit site-ului rafinăriei Valero.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE