Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

"Despre una. Despre alta" revine pe Euronews România cu noi povești emoționante ale artiștilor

Pentru pasionații de povești și experiențe din lumea artistică, emisiunea "Despre una. Despre alta" revine, din 2 martie, cu un nou sezon. În fiecare weekend, de la 13:30, Euronews România vă invită să cunoașteți artiștii dincolo de scenă și de lumina reflectoarelor.

Dan Byron, Prima Dragoste și Heartbreak Cinema sunt doar câțiva dintre invitații acestui nou sezon, în care ne propunem să discutăm despre una, despre alta, calatorind nu doar prin creațiile artiștilor îndrăgiți, dar și prin experiențele lor de viață.

"Suntem bucuroși să revenim cu un nou sezon al emisiunii “Despre una. Despre alta”. E un sezon în care muzica va fi la fel de bună și arta va fi la fel de autentică, așa cum v-am obișnuit. Însă ce cred că dă o altă culoare acestui nou sezon sunt poveștile de viață ale invitaților. Îmi place să cred că am explorat dincolo de artistul de pe scenă și momentul său și am descoperit omul - cu grijile, emoțiile, fericirile, angoasele și caruselul de întâmplări din viața lui.

Abia aștept ca oamenii să îi cunoască și altfel pe cei pe care îi admiră în concerte și spectacole. Artistul, în pofida carierei strălucitoare, a reflectoarelor și a senzației de nebiruit pe care i-o conferă scena, este, la finalul zilei, în toate dimensiunile lui, un om cu multe emoții, cu trăiri, pasiuni și planuri, un om care probabil a avut un parcurs alambicat și care s-a confruntat cu provocări nenumarate pentru a-și vedea visul implinit”, a spus Cristina Gagiu, realizatoarea emisiunii “Despre una. Despre alta”.

Ne așteaptă un sezon plin de surprize și întâlniri memorabile, iar echipa Euronews România este dedicată să ofere telespectatorilor o experiență autentică.

Începând cu 2 martie, de la ora 13:30, vă invităm să vă alăturați acestei călătorii în lumea artei, unde fiecare episod aduce o lumină nouă asupra universului artistic și personal al invitaților noștri.

Emisiunea “Despre una. Despre alta” a început să fie difuzată la Euronews România din noiembrie 2022 și, până în prezent, a adunat 28 de ediții cu artiști din muzica tânără a momentului, printre care: Corina Sîrghi, Jurjak, Andrei Dinescu, Dora Gaitanovici, Eyedrops, The Mono Jacks, Rockabella și +SHE+.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE