Incidentul privind pătrunderea dronei rusești pe teritoriul României, în seara de 13 septembrie, a deschis noi discuții și controverse. Procedural, atât Ionuț Moșteanu, cât și Ministerul Apărării și alți specialiști au argumentat de ce a fost bine că drona nu a fost doborâtă.
Mare parte din opinia publică a fost indignată de faptul că România nu a nimicit o dronă rusească, în timp ce polonezii au reușit să doboare patru din cele 19 drone lansate de ruși în noaptea de 9 spre 10 septembrie. Iar totul vine după ce România a adoptat recent legea care permite doborârea dronelor.
Cât ar fi costat doborârea dronei rusești
Printre ipotezele vehiculate în spațiul public se numără și cea privitoare la costurile unei astfel de misiuni. Însă trecând peste costuri, un alt aspect care i-a contrariat pe mulți face referire la pagubele colaterale care ar fi rezultat. Cu alte cuvinte, doborârea unei drone cu cea mai slabă armă prezentă la bordul avioanelor F-16, adică tunul Vulcan Gatling, ar fi putut însemna pagube mari la sol și chiar pierderea de vieți omenenești.
Tot procesul din acest lanț de comandă a fost explicat de experți, în direct la Euronews România.
Virgil Bălăceanu, general-locotenent în rezervă: „Din comunicatul MApN, aeronavele au ajuns în zonă nu la mai mult de 10-15 minute de la Ro-Alert. Ca atare, există un timp destul de mare pe timp de zi pentru a urmări pe radar și vizual drona, cu posibilitatea de nimicire.
Este doar o problemă de reflecție a mea, răspunsul mi-l dau specialiștii, dar puteau să folosească nu neapărat o rachetă aer-aer, de tip AIM-9 - care probabil au fost folosite și de Polonia și sunt destul de scumpe, 400.000 de dolari bucata, față de 50.000-100.000 de dolari un Shahed 136 sau Geran 2, cu tot ce îi trebuie la bord din punct de vedere al senzorilor și al aparaturii de dirijare - însă se putea folosi tunul Vulcan Gatling, cu tragere foarte rapidă. Fiecare F-16 are la bord mai mult de 500 de proiectile de calibrul 20, cu o tragere foarte eficientă la 1 km - 1,5 km.
Or din punct de vedere al fizicii, o țintă de dimensiunile Geran 2, cu lungime de 3,5 metri și ampenaj 2,5 metri, poate fi observată vizual de la 8-12 km, foarte bine identificată de la 2-4 km și posibil să fie nimicită în acest spațiu de 1 km - 1,5 km. Folosirea tunului ar fi însemnat și costuri foarte mici. (...)
Dacă nu mă înșel, ora de zbor la F-16 e câteva mii de euro. Însă orice oră de zbor înseamnă instruire, mai ales în condițiile în care se putea îndeplini o misiune de luptă pe timp de pace. Este foarte important să se zboare foarte mult. Problema aviației, timp de decenii, după 1990, a fost că un pilot nu zbura un minim de 150 de ore, ci 60-70 de ore. Or lipsa de zboruri înseamnă și lipsa deprinderilor. (...)
Pe de altă parte, în condițiile în care în spațiul aerian apare o dronă în derivă, datorită lovirii kinetice sau electronice a apărării antiaeriene a ucrainenilor, acea dronă în derivă reprezintă un pericol, pentru că nu știm unde va cădea, nu are un zbor coordonat, ci dezordonat. La bord are până la 55 kg de explozobil și o asemenea dronă trebuie nimicită în zonele nelocuite, astfel încât pagubele colaterale să fie minime sau inexistente."
Riscurile uriașe care puteau rezulta din doborârea unei drone
În aceste condiții, România a procedat bine că nu a doborât drona, chiar dacă Rusia a lansat-o cu scopul de a testa reacția noastră și a NATO, la câteva zile după ce au făcut teste prin dronele trimise în Polonia.
Din acest punct de vedere, specialiștii spun că, dacă va exista o situație asemănătoare cu cea din Polonia, unde dronele au pătruns zeci de kilometri în teritoriu, este obligatoriu ca România să procedeze la fel ca polonezii. În acest fel, rușii ar trage concluzia că NATO chiar doboară dronele și ar trebui să evalueze bine dacă merită să se implice într-un astfel de conflict. Iar experții spun că un asemenea conflict ar fi prea mult pentru ruși, mai ales dacă avem în vedere diferențele tehnologice în ceea ce privește armamentul. Rămâne însă recomandarea mesajului pe care românii trebuie să îl transmită rușilor, iar specialiștii au explicat cum este acesta privit.
Virgil Bălăceanu, general-locotenent în rezervă: „Aviația costă, armamentul costă, dar apărarea patriei ne costă, însă poate să însemne și o atitudine responsabilă și o atitudine fermă, pe care Rusia, dacă nu a cunoscut-o pe timpul intrării acestei drone, în mod obligatoriu va trebui să o cunoască în viitor. Polonezii au tras să se știe că și românii îndrăznesc și au oameni, piloți, operatori și servanți pe sistemele de apărare antiaeriană, încât aceste drone vor fi nimicite. Și în momentul în care vom face distrugerea acestor drone, sigur că Rusia nu va mai testa sistemul de apărare antiaeriană, sistemul de radare și modul în care reacționează România pe flancul de sud-est. (...)
Să sperăm că Ministerul Apărării va avea lecțiile învățate, desprinse din faptul că nu am executat focul și vom fi pregătiți, la o altă testere a Rusiei, să executăm focul. Pentru că, altcumva, rușii vor considera că suntem slabi. Rușilor trebuie să li se răspundă cu un anumit tip de agresivitate, cu o reacție promptă și hotărâtă. (...)
Rusia nu este în măsură să ducă în concomitent două războaie. Ca atare, să ne îndepărtăm puțin de psihoza războiului între Rusia și NATO. Legat de Polonia, credeți că Belarus a oferit informații polonezilor fără cunoștința Moscovei?
Revenind la România, apar testări pe ambele flancuri. Pa flancul de nord-est s-a realizat, iar pe flancul de sud-est s-a considerat că o singură dronă este în măsură să realizeze misiunea de testare. Ce se constată la Moscova? Că am fi gata să nimicim o dronă care intră neautorizat în spațiul României, dar încă nu îndrăznim. (...)
România, „pântecele moale al NATO”?
Virgil Bălăceanu, general-locotenent în rezervă: „Rușii caută de fiecare dată, printr-o strategie pe termen lung, să vadă punctele slabe, să vadă pântecul moale al NATO. La ora actuală, putem considera că pântecul moale al NATO, prin exemplul punctual al intrării și ieșirii unei drone, după un survol, fără să se execute foc asupra ei, este în zona de sud-est. Rusia este mult mai intresată de zona de sud-est, Rusia nu se gândește în mod real să atace o țară baltică. Rusia gândește că, în mod direct sau indirect, într-o zi, va avea porezență militară la gurile Dunării și în Transnistria. Aici este marea problemă a noastră și de aici trebuie să fim mult mai fermi. Fermitate din punct de vedere al societății la tot ce înseamnă coloana a cincea rusească prezentă la noi. Știm prea bine că partidele suveraniste au atacat legea de combatere a dronelor la CCR. Nu știu care a fost temeiul."
Sandu Valentin Mateiu, comandor în rezervă, fost ofițer de intelligence: „În momentul în care urmează decizia, automat că trebuie să fie o decizie politică. Și acum aflu că decizia a fost bine luată. Dacă drona respectivă reprezintă un pericol pentru viață și proprietate, militarii sunt îndreptățiți să o doboare. Aici a apărut decizia la pilot, pentru că sunt elemente care puteau să aducă nenorocire, în sensul că puteam să avem pierderi de vieți omenești și proprietăți la sol în procesul de doborâre a țintei.
Geran zboară la o înălțime mică, cu 150 km/h. Avionul de vânătoare, de la 400 de km/h, poate să-și piardă portanța. Asta înseamnă că intermitent ajungea în poziția de a doborî ținta. Și atunci nu tragi cu un Sidewinder, pentru că este scumpă. Deschizi focul cu tunul, dar un proiectil de 20 de milimetri dezintegrează un om. Sau putea să lovească o barcă, etc. Și s-a considerat că nu merită o asemenea angajare, pentru că acesta este ultimul proces, angajarea țintei. Și lucrurile s-au încheiat."
A procedat Armata română că nu a doborât drona? Lanțul de comandă pas cu pas
Doborârea unei drone poate părea simplă dacă avem în vedere puterea armamentului de la bordul avioanelor. Însă lanțul de comandă este unul foarte de complex, cu decizii extrem de rapide. În cazul pătrunderii acestei drone pe teritoriul României, totul a fost executat ca la carte, după cum spun experții, care au descoperit o noutate.
Sandu Valentin Mateiu, comandor, fost ofițer de intelligence: „Nu știam de acest ordin care înseamnă asumarea politică. Asta ce înseamnă? În momentul în care ai o amenințare în spațiul aerian, ai un lanț de comandă operațională militară. Detectarea se face la zeci sau chiar sute de kilometri în larg, cu radarele de la sol. Urmează declanșarea procesului de interceptare, când se ia decizia de către cei din lanțul de comandă militar, că prezintă o amenințare pentru teritoriul nostru.
Acele avioane sunt vectorizate, ghidate de la sol către țintă. Urmează procesul de detectare a acestora pe radarul avionului, AN/APG 67. Dar nu este un AN/APG 69 sau cel cu baleiaj electronic AN/APG 83. Asta înseamnă că lucrează aer-aer, aer-sol, dar piloții noștri își fac treaba cu ce le-am cumpărat la nivel politic-militar, cele mai vechi avioane F-16.
După această etapă, pilotul raportează clasificarea, ce fel de obiect este, ce avion e, etc. Deja procesul de clasificare începe de la cei de la radiolocație, pentru că gama de viteze și altitudine îți spun ceva despre țintă. Ai clasificat-o și urmează identificarea, care este clară în momentul când e vizuală sau pe fir. Avionul are un Forward Looking Infrared, adică vede în electronul optic și în infraroșu. În acel moment începe lanțul decizional. Atenție! Ai lanțul decizional coordonat între Torrejon și autoritățile militare ale noastre, pentru că se face centralizat apărarea antiaeriană a NATO. (...)
Nu ministrul este vinovat de ce s-a întâmplat. El a găsit această soluție, acum aflăm, eu nu știam de acest ordin, prin care se transferă, în situații, ca acestea, în care pericolul este iminent, către lanțul de comandă militar.
Vă amintesc că fostul ministru al Apărării a amânat trei ani această lege și a amânat inclusiv adunarea responsabilității cu acea prevedere că în CSAT să se fixeze cine răspunde. Asta este realitatea."
