De ce avioanele F-16 nu au doborât drona rusească, deși Ministerul Apărării confirmă că piloții au primit aprobarea

Așa cum a precizat și Ionuț Moșteanu, Ministerul Apărării confirmă că piloții avioanelor care au interceptat drona rusească au primit permisiunea să o doboare. Cu toate acestea, ei nu au făcut-o. Este vorba despre un nou incident cu o dronă rusească pătrunsă pe teritoriul României sâmbătă seara, 13 septembrie.

Iar momentul vine la câteva zile după ce Rusia a trimis 19 drone în Polonia. Diferența este că polonezii au doborât câteva dintre ele și nu au existat victime, iar resturile uneia au avariat o casă aflată în construcție.

Anunțul MApN vine după ce specialiștii Armatei române au tras concluziile în urma celor întâmplate și au transmis un comunicat.

De ce avioanele F-16 nu au doborât drona rusească. Comunicatul MApN

„Evaluarea incidentului produs de pătrunderea unei drone rusești în spațiul aerian național.

O dronă Geran folosită de Federația Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18.05 și a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei.

Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail, și a părăsit spațiul aerian național în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.

Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției.

Piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul.

În sprijinul aeronavelor românești au venit și aliații germani dislocați la Mihail Kogălniceanu cu două aeronave Eurofighter Typhoon, care au monitorizat zona până la ora 21.30.

Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.

Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO.

România rămâne ferm angajată în îndeplinirea obligațiilor sale ca stat membru al Alianței și va continua să colaboreze strâns cu partenerii și aliații pentru monitorizarea și apărarea spațiului aerian național.

Ministerul Apărării Naționale asigură opinia publică că toate măsurile necesare pentru garantarea securității naționale sunt aplicate permanent, iar structurile de apărare sunt pregătite să răspundă prompt oricărei situații similare.

***

Legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, în condițiile prevăzute la art 18: 'Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național.'

În baza aceleieași legi, ministrul apărării naționale a semnat, în luna iulie 2025, ordinul prin care autorizarea de doborâre a dronelor revine comandanților desemnați prin planurile de operații.

  • Astfel, acele norme de aplicare a noii legi privind doborârea dronelor există, iar confuzia vine din faptul că nu ar exista norme pentru doborârea aparatelor de zbor cu pilot. Aici ar mai fi nevoie de o decizie în CSAT. Legea pentru doborârea dronelor a fost votată în mai 2025, după o înteragă dispută pe marginea acestui subiect, care au ținut aproape doi ani și după presiuni atât din partea opiniei publice, cât și din partea șefilor Armatei. Legea a fost apoi atacată la CCR de partidul extremist AUR, însă fără sorți de izbândă. Legea se află în vigoare de pe data de 19 mai.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE