Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

EXCLUSIV: România intră în cursa AI. Gigafabrica de AI la Marea Neagră, proiectul care pune România pe harta investitorilor în SUA

Guvernul caută bani peste ocean pentru proiecte nucleare. Banca Mondială va investi în retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă. Statul va primi bani la dobânzi avantajoase, anunță ministrul român al Finanțelor aflat la Washington, în exclusivitate pentru Euronews.

România ar putea găzdui și o fabrică AI de ultimă generaţie pentru întreaga regiune a Mării Negre. Ministerele Energiei și Finanțelor anunță că au lansat oficial procedura pentru selectarea unui lider de consorțiu care să coordoneze dezvoltarea proiectului Black Sea AI Gigafactory în România.

Gigafabrica de inteligență artificială la Marea Neagră (Black Sea AI Gigafactory Romania) este proiectul prin care România își propune să atragă cât mai mulți investitori în următoarea perioadă, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, pentru Euronews România.

Într-un interviu acordat jurnalistei Euronews, Florentina Lazăr, Alexandru Nazare a vorbit despre principalele priorități ale României în cadrul vizitei efectuate la Washington.

„Aceste întâlniri de primăvară cu Banca Mondială și cu FMI-ul sunt foarte importante. A treia vizită anul acesta deja începe să dea roade. Președintele Băncii Mondiale, domnul Banga (Ajay Banga, președintele Grupului Băncii Mondiale ne-a primit delegația pe care am condus-o împreună cu ministrul Energiei și ministrul fondurilor Europene.

Am discutat despre toate proiectele pe care le are România cu Banca Mondială și s-a confirmat investiția în retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă. O investiție foarte importantă unde Banca Mondială, în premieră va reiniția investițiile în zona nucleară în România.

Deci, o premieră pentru Banca Mondială să revină în zona de investiții în zona nucleară și o va face cu România, ceea ce arată deschiderea și respectul și, bineînțeles, importanța pe care o acordă Banca Mondială României.

Pentru noi e foarte important că am securizat o investiție importantă, un împrumut la costuri avantajoase pentru o investiție strategică, nu doar pentru România, ci pentru regiune, că așa se vede de aici, de la Washington, această investiție”, a declarat Alexandru Nazare.

Ministrul Finanțelor a explicat că este vorba în primă fază despre o investiție de aproape 3 miliarde de dolari care „se va concretiza în perioada următoare în 2026”.

La Washington, delegația României a avut întâlniri cu o serie de oficiali de rang înalt din Administrația americană, printre care și șeful Băncii de import-export a SUA), John Jovanovic.

„Am discutat despre proiecte de investiții care privesc România. (...) În toate aceste întâlniri urmărim să punem România pe un traseu investițional important, astfel încât investitorii americani să considere investiții strategice în România.

Iar acum avem și cadrul legal pentru acest lucru, pentru că în programul de relansare deja aprobat avem condiții foarte avantajoase pentru investitorii strategici pe care vrem să-i aducem în România și acest program și avantajele pe care acești investitori le au vrem să le transmitem la cel mai înalt nivel peste tot, aici, la Washington”, a mai spus ministrul de Finanțe.

Ce spune ministrul Energiei despre proiectul Gigafactory

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea procedurii oficiale de tip Expression of Interest (EOI) pentru selectarea liderului de consorțiu care va dezvolta proiectul „Black Sea AI Gigafactory”, una dintre cele mai importante inițiative de infrastructură tehnologică planificate în România.

În această etapă, autoritățile caută un partener cu experiență în proiecte de infrastructură digitală de mari dimensiuni, capabil să asigure atât finanțarea, cât și expertiza necesară pentru dezvoltarea unui centru de calcul scalabil și competitiv.

România, în vizorul investitorilor în zona energiei nucleare

„Sunt mulți investitori interesați de zona energetică: În zona de nuclear, toate instituțiile financiare internaționale sunt interesate să investească în România. Avem inclusiv cu asistența Băncii Mondiale, vom lansa inclusiv Proiectul de AI giga factory unde urmărim să catalizăm investiții private cât mai multe.

Va fi o investiție privată, practic un proiect foarte important pentru România, care se va lansa în aceste zile. Și aici urmărim să atragem investiții private. Aceste investiții sunt în diverse stadii de maturizare. Unele sunt la nivel de intenție. Pentru unele investiții deja au fost întâlniri în România.

În momentul când avem o investiție concretizată, o anunțăm, dar e foarte important că România e activă. E bine privită, e respectată. E inclusă în toate formatele esențiale de discuție aici, la Washington.

Nu mai suntem în situația în care am fost anul trecut, în care nu aveam contacte sau în care nu eram primiți sau în care nu aveam suficientă deschidere. Lucrurile acesta s-au schimbat astăzi”, a mai spus Nazare.

Ce este proiectul Gigafabricii de AI la Marea Neagră

În noiembrie 2025, Guvernul a aprobat un memorandumul ce propune preluarea de către Ministerul Energiei a rolului de coordonator pentru implementarea proiectului național de înființare a Gigafabricii de Inteligență Artificială la Marea Neagră (Black Sea AI Gigafactory Romania).

Infrastructura urmează să fie dezvoltată pe baza energiei nucleare și pentru care România și-a exprimat interesul și disponibilitatea de a o găzdui, ca parte a unei inițiative strategice europene care vizează consolidarea suveranității tehnologice și a capacităților continentale în domeniul inteligenței artificiale, în deplină conformitate cu AI Act și obiectivele Uniunii Europene privind suveranitatea tehnologică, potrivit Juridice.ro.

Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații distincte: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală și acces la conectivitate internațională. Proiectul va fi alimentat de un mix energetic de până la maxim 1.500 MW, oferind astfel României posibilitatea de a se poziționa drept un centru strategic de inteligență artificială și pentru calculul de înaltă performanță, respectând mediul, cu energie nucleară fără emisii de carbon.

Se estimează că Proiectul Național Black Sea AI Gigafactory Romania va necesita o investiție de 4-5 mld. euro și că va fi operațional spre sfârșitul anului 2028. Autoritățile publice – atât la nivelul UE, cât și la nivel național – pot finanța până la 35% din total CAPEX, majoritatea finanțării fiind necesar să fie mobilizată prin parteneri/investitori privați, băncile naționale de dezvoltare (în cazul României BID) și investitori instituționali.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE