Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

NASA va lansa trei rachete din Australia, pentru prima oară în acest secol. Ce vor să descopere astrofizicienii

Publicat de: Bianca Chirilă

Agenţia spaţială americană NASA va lansa rachete din Australia pentru prima dată în 27 de ani, a anunţat miercuri premierul Anthony Albanese.

Trei rachete de sondare suborbitale vor decola de la Centrul Spaţial Arnhem din Teritoriul de Nord, deţinut şi operat de compania comercială Equatorial Launch Australia, între 26 iunie şi 12 iulie.

Aceasta va fi prima lansare din istoria NASA dintr-o unitate de lansare comercială din afara SUA şi prima lansare de rachetă de către NASA din Australia după cea din 1995 din Woomera, Australia de Sud.

„Este extraordinar să fiu astăzi aici, la Darwin, pentru a declara Equatorial Launch Australia şi NASA gata de lansare", a declarat Albanese într-o conferinţă de presă.

Rachetele vor fi folosite pentru a efectua studii de astrofizică

Rachetele vor fi folosite pentru a efectua studii de astrofizică care se pot realiza doar din emisfera sudică, a anunţat NASA. Ele vor efectua de asemenea cercetări în domeniul heliofizicii - natura şi influenţa Soarelui - şi ale unor fenomene ştiinţifice planetare.

„Lansările din această vară ne vor permite să explorăm modul în care lumina unei stele poate influenţa, printre altele, dacă o planetă este sau nu locuibilă", a declarat Nicky Fox din cadrul NASA.

Rachetele vor ajunge la aproximativ 250 de kilometri altitudine

Albanese a afirmat că rachetele vor ajunge la aproximativ 250 de kilometri „altitudine pentru a colecta date despre fizica Soarelui şi relaţia sa cu Terra".

„Acest proiect va reuni industria locală şi cea globală pentru a duce sectorul spaţial australian într-o nouă era", a mai spus premierul australian într-un comunicat.

Şeful Agenţiei Spaţiale australiane, Enrico Palermo, a afirmat că lansările vor consolida „parteneriatul de lungă durată al Australiei cu Statele Unite în utilizarea în scop paşnic a spaţiului cosmic". 

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE