Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Eurohold, compania-mamă a Euroins: Decizia ASF reprezintă o preluare ostilă a activelor filialei din România

Publicat de: Euronews

Conducerea Eurohold, compania-mamă a Euroins, consideră că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă "o preluare ostilă a activelor filialei din România". Compania a anunțat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

”Referitor la decizia autorităţii române de supraveghere financiară ASF de a confisca Euroins România (parte a grupului de asigurări Euroins Insurance deţinut de Eurohold Bulgaria) prin revocarea licenţei de funcţionare şi deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asigurărilor (FGA) în calitate de administrator interimar al societăţii, considerăm aceasta ca fiind o preluare ostilă a activelor filialei din România.(...) Într-o nouă dovadă de iresponsabilitate, ASF, instituţia care nu a reuşit să oprească trei falimente din industria asigurărilor, a eşuat de această dată să înţeleagă un contract de reasigurare, aruncând piaţa asigurărilor RCA într-un adevărat dezastru: românii vor plăti RCA la preţuri indecente pentru a finanţa incompetenţa autorităţilor şi tâlhăria sistematică practicată de COTAR", susţin reprezentanţii companiei bulgare, potrivit Agerpres.

”Conducerea Eurohold si EIG Re consideră această măsură abuzivă, absolut iresponsabilă, mai ales în situaţia actuală a pieţei de asigurări din Romania, şi în contradicţie cu bunele practici europene. Decizia Consiliului de Administraţie ASF ignoră contractul de reasigurare al Euroins România cu EIG Re, societatea de reasigurare a grupului, şi nu ia în considerare situaţia financiară a reasiguratorului în sine. În plus, Consiliul de Administraţie al ASF a adoptat o decizie care nu ţine cont de poziţia autorităţii de reglementare financiară bulgară (FSC), care este principalul organism de supraveghere în cazul EIG Re. Acest lucru încalcă direct legislaţia europeană şi ar putea genera consecinţe şi măsuri dure la nivel internaţional. În plus, decizia Consiliului de Administraţie al ASF nu are în vedere auditul în curs de desfăşurare al EIOPA şi al BERD în Euroins România, după ce societatea din România a semnalat ambelor instituţii acţiunile abuzive ale angajaţilor departamentului de asigurări al ASF derulate anterior", se mai menţionează în comunicat. 

ASF spune că acuzațiile sunt nefondate

”Bineînțeles că acuzațiile sunt nefondate. Noi suntem autoritatea independentă care ia decizii pe această piață. În urma analizelor pe care le-am făcut, din supraveghere și control, avem un rezultat care este foarte bine demonstratm se va vedea și în decizia noastră care va fi publică pe site, o decizie de 200 de pagini, toată fundamentarea pe care am avut-o în spate înainte să fie luată această decizie. Ca urmare, aceste acuzații sunt total nefondate și sunt făcute probabil în disperare de cauză. Au pârghii legale să dea în judecată, e decizia lor ce vor face mai departe.

Service-urile nu ar trebui să refuze dosarele pentru că ei știu foarte bine din precedentele falimente că există o procedură că după ce repară mașina de la Euroins se depune dosarul la FGA și pot primi compensare. Noi am avut contrale, drept exemplu e și acest rezultat.”, a declarat declarat Valentin Ionescu, directorul Direcției Strategie și Stabilitate Financiară, din cadrul ASF.

ASF a ridicat autorizația Euroins și a cerut falimentul firmei de asigurări

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, a anunţat vineri, instituţia.

Euroins avea, la finele anului 2022 peste 2,5 milioane de polițe de asigurare. Conform datelor oficiale ASF, Euroins a avut încasări anul trecut de 400 de milioane de euro.

În ultimii opt ani trei lideri de piață în asigurări au dat faliment. Autoritate de Supraveghere Financiară a decis ca City Insurance, Carpatica Asigurări și Astra Asigurări să-și piardă licențele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE