Bolojan: Salariile bugetarilor ajung la 30 de miliarde de euro pe an. Fără credite, statul nu le poate plăti

Costul total al salariilor bugetarilor din România într-un an este de aproximativ 30 de miliarde de euro, spune Ilie Bolojan. Premierul susține că dacă statul nu ar lua credite, nu ar reuși să plătească niciun salariu în sectorul public.

Bolojan: România nu poate susține salariile bugetarilor fără credite

Declarațiile lui Bolojan vin ca un avertisment: în fața unor promisiuni de scutiri fiscale sau facilități, trebuie să înțelegem că România nu dispune de un fond suveran imens sau de resurse nelimitate, a mai adăugat șeful guvernului, la B1 TV.

„Gândiți-vă că costul total al salariilor din sectorul public într-un an de zile este aproximativ 150 de miliarde de lei, deci este exact cam 30 de miliarde de euro. Practic, noi, dacă am continua cu investițiile și cu ceea ce se întâmplă în condiții normale astăzi, dacă nu luăm credite, n-am putea plăti niciun salariu în sectorul public. Deci, dacă menținem investițiile și toate celelalte cheltuieli normale, dacă nu luăm împrumuturi, asta reprezintă contravaloarea salariilor din sectorul public din România într-un an de zile. Aceasta este realitatea. Și, atunci, când vii și promiți facilități, scutiri și așa mai departe, dacă ești un om rațional, înțelegi că nu ești o țară care n-are niciun deficit sau are un fond suveran cu zeci de miliarde de euro, care își poate permite să facă aceste lucruri.”, a spus Ilie Bolojan.

Pe lângă provocările legate de criza bugetară, românii au de-a face și cu o criză profundă de încredere, a spus premierul.

„Și eu aș vrea să dau tot felul de vești bune. De ce aș vrea să le spun românilor lucruri care sună prost și pentru mine, în primul rând, și pentru ei, dacă s-ar putea face lucrurile altfel? Dar când știi că nu ai bani și că-i împrumuți ca să funcționezi, dacă ești un om responsabil, trebuie să le spui asta — nu merge, și uite de ce nu merge.”, a precizat Ilie Bolojan.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE