Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Esplanada Operei Naționale, loc de joacă pentru copii. Promenada Operei, la a XII-a ediție

Esplanada Operei Națională s-a transformat în acest weekend în loc joacă pentru copii. Cu toții au participat la ateliere de pictură, de creat costume, de balet și pian și nu numai. Iar deasupra Operei Naționale a fost ridicat și cel mai mare balon cu aer cald. Toate acestea, la evenimentul Promenada Operei, care marchează începutul stagiunii de toamnă.

Cel mai mare balon cu aer cald din România a fost adus la Promenada Operei, eveniment ce a anul acesta ajuns la cea de-a douăsprezecea ediție unde timp de câteva minute s-a auzit Nesum Dorma.

Cel mai mare balon cu aer cald din România

Una dintre surprizele pregătite de organizatori a fost balonul cu aer cald, cel mai mare din România, ridicat la 20 de metri înălțime deasupra Operei Naționale.

În fața Operei Naționale București organizatorii au amenajat tot felul de ateliere pentru copii. Spre exemplu, la atelierele de pictat pe față și de colorat copiii au stat la coadă, iar cât timp cei mici s-au bucurat de joacă, părinții și bunicii s-au relaxat.

Alexandru Nagy, regizor: „O serie de activități care cuprind oamenii operei. Exista un atelier de balet, primii pasi de balet. Atelierul de pian. Avem și ateliere de creatie a costumului. Ateliere de dezvoltare personală, de miscare.”

Studenții UNATC, prezenți la eveniment

Și studenții care învață arta teatrului au fost prezenți, întruchipând personaje celebre din Universul Operei. Promenada Operei este evenimentul care deschide stagiunea de toamnă.

Daniel Jinga, manager general ONB: „Am folosit acest eveniment promenada într un hub cultural, să atragem mai multe categorii de public.”

Liviu Lucaci, rector UNATC: „Am construit o tabără în așa fel încât să oferim oamenilor o experiență culturală deosebită.”

Evenimentul s-a încheiat cu Gala Extraordinară Promenada Operei, la care au participat orchestra, corul și ansamblul Operei Naționale București, dirijate de Tiberiu Soare, iar de concert s-au bucurat aproape 500 de spectatori.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE