Din cauza întreruperilor în lanțul de aprovizionare, prețurile carburanților în Franța au crescut foarte mult, iar Emmanuel Macron spune că au devenit insuportabile. Afirmațiile președintelui francez vin după întâlnirile pe care le-a avut cu președintele libanez Joseph Aoun și cu regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.
Macron a afirmat că blocarea rutelor maritime are un impact direct asupra vieții de zi cu zi a oamenilor. Pentru a rezolva aceste probleme, este necesar ca traficul prin strâmtoarea Ormuz și prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb să fie liber.
„Francezii resimt consecințele la benzinării, unde prețurile au devenit insuportabile”, a postat Macron, pe rețelele de socializare și a spus guvernului să facă o atentă monitorizare a prețurilor.
Guvernul francez are în vedere un „program de economii” în valoare de 54 de miliarde de euro pentru bugetul pe anul 2027, pe fondul nemulțumirilor din ce în ce mai mari față ce creșterea costului vieții. Executivul vrea să împiedice astfel ca deficitul bugetar să scape de sub control, după cum a declarat prim-ministrul Sébastien Lecornu.
„Este vorba de o schimbare majoră. Aceste economii vor frâna semnificativ mașina cheltuielilor, ale cărei costuri continuă să crească neîncetat în fiecare an”, a declarat Lecornu, citat de publicația Le Figaro.
Proteste în Franța
În semn de protest, pescarii francezi au blocat accesul în porturile din sudul Franței, ca urmare a prețurilor ridicate la energie. De câteva zile, au intrat în grevă și angajați din sectorul energetic sau din poliție.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon, a declarat că în jur de 10 % dintre benzinăriile din Franța se confruntă cu o penurie în ceea ce privește cel puțin un tip de combustibil.
- Vineri, 18 septembrie, un litru de motorină a ajuns la 2 euro și 55 de cenți la unele stații de pe autostrăzi. Media este de 2,34 euro. Un litru de benzină costă în jur de 2 euro și 4 cenți.
Criza prețurilor la energie complică sarcina guvernului de a finaliza bugetul pentru 2027, pe care urmează să îl prezinte la sfârșitul lunii septembrie, în fața parlamentului francez, care este profund divizat.
Premierul Lecornu a insistat asupra economiilor care trebuie făcute la buget, necesare pentru a ține sub control cheltuielile sociale și ale administrației locale, precum și costurile tot mai mari ale împrumuturilor. El a promis că nu va majora taxele.
„Dacă acest buget nu ar include nicio măsură de reducere a cheltuielilor, deficitul din 2027 ar depăși 6,5 % din PIB”, a declarat Lecornu.
În contextul alegerilor prezidențiale care se apropie anul viitor, guvernul lui Lecornu se grăbește să finalizeze un buget pentru 2027, menit să reducă deficitul, pe fondul intensificării presiunilor de pe piața obligațiunilor și al supărării tot mai mari în rândul alegătorilor față de creșterea costului vieții.
Măsurile de austeritate în curs de aplicare vizează ca deficitul din 2026 să se mențină cu mult sub 5,5% din PIB. Obiectivul privind deficitul prevăzut în proiectul de buget era de 5% din PIB pentru 2027, potrivit premierului francez.
Prețurile carburanților în toată Europa au crescut de la începutul conflictului dintre SUA și Iran, la finalul lunii februarie.
Ministrul Finanțelor, Roland Lescure, a recunoscut că repercusiunile crizei din Orientul Mijlociu vor face ca guvernul să nu-și atingă ținta privind deficitul bugetar de 5% din PIB în acest an și că se confruntă cu dificultăți în a găsi măsuri de reducere a cheltuielilor pe care partidele de opoziție să le poată accepta.
