Urmărește Euronews România la cei mai importanți operatori de cablu TV din țară: Digi (canalul 66), Orange (canalul 106), Vodafone (canalul 410).

Elon Musk stârnește noi controverse pe Twitter. ”Cumpăr Manchester United. Cu plăcere”

Publicat de: Răzvan Mihalașcu

Elon Musk a anunțat, miercuri, că va cumpăra Manchester United, clubul de fotbal deținut de familia Glazer. Vestea care a stârnit un val de entuziasm în rândul fanilor echipei s-a dovedit a fi doar o glumă făcută de cel mai bogat om de planetă.

Cu o avere estimată la peste 270 de miliarde de dolari, Elon Musk a scris pe contul său de Twitter că va achiziționa Manchester United.

"De asemenea, cumpăr Manchester United, cu plăcere", a precizat miliardarul american într-un răspuns la propriul său tweet în care afirma: "Pentru a fi clar, susțin jumătatea stângă a Partidului Republican și jumătatea dreaptă a Partidului Democrat!".

Anunțul făcut de cel mai bogat om de pe planetă s-a răspândit rapid, în condițiile în care echipa Manchester United are peste 32 de milioane de urmăritori pe contul de Twitter. De asemenea, mesajul publicat de Musk a strâns peste 500.000 de like-uri în doar câteva ore.

La un moment dat, Musk a primit o întrebare din partea contului proprietarilor de mașini electrice Tesla din Silicon Valley: ”Vorbești serios?”

Abia după cinci ore, Elon Musk a revenit cu precizări, spunând că a fost vorba despre o glumă.

"Nu, aceasta este o glumă mai veche pe Twitter. Nu cumpăr nicio echipă sportivă", a declarat Musk.

Mesajul controversat al lui Musk a fost publicat în contextul în care patronul Tesla și Space X vrea să iasă din acordul de 44 de miliarde de dolari prin care urmează să cumpere Twitter, la patru luni după ce a anunțat perfectarea tranzacției. Ulterior, Elon Musk a fost dat în judecată de Twitter, conform Reuters.

Elon Musk a făcut și alte postări fără sens

Nu este prima oară când Elon Musk publică pe Twitter mesaje irelevante, motiv pentru care uneori nu se știe dacă glumește sau nu.

”Urmează să cumpăr Coca Cola pentru a reintroduce cocaina (în rețeță), a scris Musk pe 27 aprilie, la doar zile după ce conducerea Twitter i-a acceptat oferta de a cumpăra compania.

Miliardarul a făcut apoi clarificări: ”Nu voi cumpăra Coca-Cola pentru a reintroduce cocaina, în pofida faptului că o astfel de decizie ar fi extrem de populară”.

Din cauza anunțurilor referitoare la posibile achiziții, Elon Musk a intrat în atenția autorităților din Statele Unite.

Fanii Manchester United protestează față de noii patroni

În ultimii ani, au existat proteste față de familia americană Glazer care a cumpărat clubul Manchester United în 2005 cu 957 de millioane de dolari. Fanii sunt nemulțumiți de modul în care este condus clubul de fotbal, precum și de startul slab al echipei din acest sezon, având în vedere că a pierdut primele două meciuri.

Clubul de fotbal Mancheste Unite avea marți o capitalizare pe bursă de 2,08 miliarde de dolari.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE