Problemele continuă pentru „e‑Sănătatea Mea”. Platforma care ar trebui să le ofere pacienților acces rapid la istoricul medical, rețete și trimiteri este greu de accesat, iar în unele situații nu funcționează deloc. Șeful CNAS a încercat să demonstreze că platforma funcționează, dar sistemul a întâmpinat erori.
„e-Sănătatea Mea”: platforma CNAS dă erori și se accesează greu
Șeful Casei Naționale de Sănătate a ținut să le arate jurnaliștilor că platforma „e-Sănătatea Mea” funcționează și a accesat-o de pe propriul telefon mobil. Dar conectarea tot nu a fost cu user și parolă, ci în baza unui cont unic, iar sistemul a dat și o eroare.
Noi nu ne putem conecta acum cu user și parolă.
Nu, numai cu ROeID. Uitați, dau click pe ROeID și mă duce aici. Am intrat. Primesc un mesaj push de la ROeID, dau click pe el și am 50 de secunde să autorizez accesul prin ROeID. Am înțeles, dar nu stau aici, mă duc înapoi pe site. Dau un refresh dacă se întâmplă lucrul acesta...
Horațiu Moldovan, președintele CNAS: „Această platformă informatică este ca un organism viu. El a fost creat, dar trebuie să fie învățat și, la rândul nostru, trebuie să învățăm să lucrăm cu el, atât furnizorii de servicii medicale, cât și pacienții”, a spus Moldovan.
Unii utilizatori spun că, deși au trecut prin toate etapele de creare a contului, așteaptă de zile întregi validarea pentru a putea intra în platformă.
Sorana Stănescu, jurnalist Foaia de Observație: „Eu mi-am făcut contul de miercurea trecută. Am reușit să trec prin toate etapele de creare a contului, ceea ce se pare că e destul de rar. Și de atunci aștept validarea contului ca să mă pot loga efectiv în portalul e-Sănătatea Mea.”
Pe de altă parte, medici de familie afirmă că nu au primit nicio informare oficială despre procedura de înregistrare.
Sandra Alexiu: „Nu am reușit, nici nu am încercat, pentru că nu am primit niciun fel de informații despre cum se poate face acest lucru. Am aflat din comunicatele puse pe rețelele sociale și pe site-ul Casei Naționale. Niciun fel de informare de la casele județene, dar e adevărat că nu medicina de familie intră prima în pilotare, ci ambulatoriile de specialitate și apoi spitalele.”
Daniel Coman, jurnalist Euronews: „Medicii de familie spun că legislația care permite eliberarea biletelor de trimitere și a concediilor medicale direct în platforma online, adică într-o altă variantă decât în formularele folosite până la 1 septembrie, nu există.”
Autoritățile spun că platforma va fi extinsă treptat, pe măsură ce medicii, furnizorii și pacienții se înregistrează, însă până la stabilizarea sistemului, cardul de sănătate și procedurile clasice rămân principalele instrumente de lucru.
