Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Drumul Craiova – Cetate, inaugurat cu întârziere și cu fisuri

Cu o întârziere de 28 de luni, locuitorii din Dolj se pot mândri că au unul din cele mai moderne drumuri județene. Unul care scurtează timpul spre București. Drumul a fost inaugurat azi, în prezența oficialităților, fără să aibă recepția făcută pe o porțiune. În plus, marginile sunt pline de crăpături, iar trecătorii trebuie să împartă jumătate din trotuar cu bicicletele.

Drumul a costat 52 de milioane de euro

Drumul Craiova - Cetate este considerat cel mai modern drum județean din țară. Are peste 20 de kilometri de piste pentru biciclete, treceri de pietoni semnalizate cu leduri pe panouri solare, stații de autobuz și parcări. Cei 68 de kilometri au costat 52 de milioane de euro, mare parte din fonduri europene. La o primă vedere, bordurile sunt deja pline de fisuri, iar stâlpii puși pe mijlocul trotuarelor, pentru biciclete, îi nemulțumesc pe unii trecători.

Femeie: ”Copiilor nu prea le dau voie cu bicicleta, că sunt mici și e periculos. Și majoritatea lumii merge cu mașina. De foarte multe ori încurcă, mai ales copiii, pentru că au intenția să dea cu picioarele în ei, se lovesc.”

Drumul trece prin 7 comune. Pentru cei 300.000 de locuitori din aceste zone, este cea mai rapidă variantă spre București, dar și spre alte orașe importante, ca Târgu-Jiu sau Drobeta Turnu Severin.

Recepția drumului nu a fost făcută

Drumul Craiova-Cetate a intrat în proces de modernizare în 2019 și ar fi trebuit să fie gata în august 2021. O parte a fost recepționată cu o întârziere de 18 luni, iar cealaltă, cu o întârziere de 28 de luni.

Cosmin Vasile, Consiliul Județean Dolj: ”Timp de un an jumate n-am avut primar în Terpezița și efectiv nu s-a putut intabula o parte din cupa de la Lazu. O altă întârziere când a fost când Banca Națională a dat acea dispoziție că IFN-urile nu mai pot să asigure garanții de au durat trei sau patru luni de zile până când firmele și-au putut face un cash-flow.”

Autoritățile s-au grăbit acum să inaugureze ultimii 30 de kilometri, fără ca recepția să fie făcută.

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: ”E adevărat, a durat foarte mult să avem proiectul finalizat. Nu e vorba despre bani, este vorba de proiecte să le vedem finalizate, să avem mult, multă dezvoltare în județul Dolj.”

Drumul are 3 ani garanție și, potrivit autorităților, în această perioadă, constructorul este obligat să remedieze problemele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE