Marina ucraineană a anunțat vineri că o navă cargo aflată în Marea Neagră a fost lovită de o dronă rusească în timpul nopții, incidentul provocând un incendiu la bord și rănirea a doi membri ai echipajului.
Potrivit autorităților de la Kiev, cargoul ANT plecase dintr-un port din regiunea Odesa și se îndrepta spre Turcia în momentul atacului. Nava naviga sub pavilion Vanuatu și transporta marfă.
Cei doi membri ai echipajului răniți au fost evacuați de nave ale forțelor armate ucrainene și transportați la un centru medical, a precizat marina ucraineană într-un mesaj publicat pe Telegram.
Autoritățile ucrainene nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare despre amploarea pagubelor sau despre natura încărcăturii aflate la bordul navei. Incidentul are loc pe fondul intensificării atacurilor rusești în zona Mării Negre și asupra infrastructurii portuare din sudul Ucrainei.
O dronă-kamikaze rusească Geran 2, cel mai probabil în derivă, a căzut pe acoperișul unui bloc din Galați, în cartierul Mazepa, provocând un incendiu la etajul zece. Inspectoratul de Urgență Galați susține că patru persoane au fost rănite, dintre care două au ajuns la spital, o femeie de 51 de ani și un copil de 14 ani. Celelalte două au escoriații ușoare, în urma impactului și a incendiului rezultat și au primit îngrijiri la fața locului după ce au suferit atacuri de panică.
