Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Dosarul 10 August: Sute de audieri anulate, pentru a evita prescrierea

Pas crucial în soluționarea Dosarului 10 august. Sute de audieri ale martorilor nu vor mai avea loc, din cauza pericolului prescrierii. Decizia Tribunalului Militar vine la cererea victimelor și avocaților Declic.

Tribunalul Militar a acceptat cererile victimelor și ale avocaților organizației Declic de a renunța la 370 de audieri ale martorilor, astfel încât să fie evitată prescrierea dosarului 10 august.

Termenul pentru prescriere este luna octombrie 2026. Mai sunt câteva luni, iar audierea tuturor celor 370 de martori ar fi fost fizic imposibilă, spun avocații Declic.

Așadar, am putea vedea o soluționare în acest dosar care vizează faptele de agresiune, violențele care au avut loc în Piața Victoriei la 10 august 2018. Atunci jandarmii au intervenit în forță și sunt suspectați de asemenea și politicieni de implicare în aceste violențe.

Procesul în dosarul 10 august, la Tribunalul Militar din București, a început miercuri cu o amânare, la sfârșitul lunii martie 2024.

Peste 100.000 de români au protestat în Piața Victoriei pe 10 august 2018

Pe data de 10 august 2018, peste 100.000 de români s-au adunat în Piața Victoriei pentru ceea ce a devenit cunoscut ca Mitingul Diasporei. Demonstrațiile antiguvernamentale s-au transformat cu rapiditate în violențe fără precedent. Au fost folosite gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea. Peste 700 de persoane au depus plângere la parchet pentru că au fost lovite sau gazate.

Cu toate că dosarul a fost deschis a doua zi după violențe, a fost clasat în anul 2020 de DIICOT. Ulterior, și la presiunea opiniei publice, a fost redeschis în 2021. Ancheta a fost reluată anul trecut de Secția Militară a Parchetului General.

În august 2023, procurorii au anunțat trimiterea în judecată a 16 jandarmi, inclusiv trei foști șefi: Sebastian Cucoș, aflat la acel moment la conducerea Jandarmeriei Române, Laurențiu Cazan, comandantul acțiunii din Piața Victoriei și Ionuț Sindile, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române.

Anchetatorii susțin că intervenția în forță a jandarmilor împotriva întregii mase a protestatarilor din Piața Victoriei, în data de 10 august 2018, a fost nelegală și nejustificată, iar folosirea de către forțele de ordine a unor dispozitive din dotare - bastoane de cauciuc, scuturi de protecție, spray-uri lacrimogene, grenade de mână cu efect acustic și iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și cartușe - poate fi considerată drept un tratament „inuman” și „degradant”, potrivit Agerpres.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE