Dorin Popescu, fost diplomat la Moscova: Odată cu mobilizarea, Putin a dus războiul în Rusia. Nu este un război la care rușii privesc la televizor

De Euronews  •  

Distribuie

DIMENSIUNE TEXT

Dorin Popescu, analist politic și fost diplomat la Moscova, Cernăuți și Sarajevo spune că ordinul de mobilizare dat de Vladimir Putin va da naștere unor tensiuni sociale care vor crește treptat și vor determina elitele politice de la Moscova să retragă susținerea liderului de la Kremlin.

"Decizia lui Putin de acum câteva zile este semnalul cert al intenției sale de a escalada situația tensionată și războiul din Ucraina, în vederea atingerii obiectivelor sale. Decizia a fost amânată de mai multe ori, de-a lungul mai multor luni, tocmai pentru că elita lui Putin a luat în calcul și aceste simptome de nemulțumire și tensiune socială, pe care regimul de la Kremlin le-a anticipat parțial", spune fostul diplomat.

Rusia vrea anexarea teritoriile ocupate din Ucraina cu orice preț

Fostul diplomat mai arată că tendința de eschivare a rușilor, prin fuga masivă din țară din ultimele ore arată un prim simptom al unei crize care va conduce în cele din urmă la o schimbare de regim. Dincolo de acest lucru, nu trebuie neglijată Rusia captivă, care dă curs ordinelor lui Putin și care nu se poate împotrivi ordinelor dictate de Moscova.

"În pofida acestor anticipări ale liderului de la Kremlin, decizia a fost luată cu orice preț, având ca prioritate dorința Kremlinului de a se înșuruba în teritoriile Ucrainene și de a face ireversibilă anexarea de jure și de facto a acestora.

Tendința de eschivare de la obligativitatea respectării ordinului de mobilizare este un prim simptom al unei crize majore și sistematice care va produce o schimbare de regim la Moscova. Este cert. Această schimbare de regim care se va produce în luni sau ani, dar este ireversibilă. Deși planul de mobilizare se realizează, nu trebuie să ne lăsăm înșelați de imagini și să nu le generalizăm înțelesul. Există și o Rusie docilă, captivă, o Rusie care execută planurile de mobilizare, însă aceste tensiuni vor deveni exponențiale și chiar dacă nu vor atinge dimensiuni majore, ele vor reprezenta o presiune majoră și o încurajare pentru eșalonul al doilea al elitei politico-militare să se debaraseze de cel care ia decizii care pun în pericol securitatea fizică și viața câtorva zeci de mii sau sute de mii de cetățeni ruși", a declarat Dorin Popescu.

Se apropie căderea regimului

"Vedem semne ale unor crize interne care se vor accentua și categoric vor duce la căderea regimului, în câteva luni sau ani, nu putem face predicții, dar dinamica este accelerată. Depinde mult de sprijinul politic, economic, tehnico-militar acordat de Occident Ucrainei. Trebuie să vedem cum va reacționa comunitatea internațională la anexarea cu forța a regiunilor separatiste din Ucraina și trebuie să vedem dacă riscul unei lovituri nucleare tactice de către Federația Rusă va crește, dacă vor exista noi escaladări sistemice a conflictului. Toate aceste lucruri vor contribui la apropierea căderii regimului.

Odată cu mobilizarea, Putin a dus războiul în Rusia. Nu este un război la care rușii privesc la televizor. Sute de mii de familii au acum de suferit în mod direct. De asta a și amânat foarte mult măsura, pentru că era conștient de consecințele interne ale acestei măsuri. Iar aceste măsuri vor produce efecte în următoarele luni", a întărit fostul diplomat.

Distribuie

Taguri