Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Donald Trump consideră că Biden nu va candida la prezidenţialele din 2024 din cauza stării sale „fizice” şi „mentale”

Fostul preşedinte american Donald Trump, care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024, susţine că succesorul său democrat, Joe Biden, nu va mai încerca să obţină un nou mandat din cauza stării sale „fizice” şi „mentale”, promiţând în acelaşi timp că el „nu va abandona niciodată”, în ciuda anchetelor judiciare, relatează AFP.

„Nu-l văd participând, din punct de vedere fizic şi mental”, a afirmat Trump, întrebat despre o posibilă candidatură a actualului preşedinte în primul său interviu televizat, la Fox News, de la inculparea sa la sfârşitul lunii martie.

„Nu cred că poate”, a declarat el.

Joe Biden spune mereu că intenţionează să candideze în 2024, chiar dacă nu a intrat oficial în campanie.

Vârsta sa este extrem de comentată. La 80 de ani, el este deja cel mai în vârstă preşedinte american în exerciţiu, şi ar avea 86 de ani la finalul unui eventual al doilea mandat.

„Nu este vorba de vârstă. Însă ceva nu este în regulă”, a spus Trump, care, la 76 de ani, este doar puţin mai tânăr.

Magnatul republican care, în afară de inculparea sa ultramediatizată la New York, este vizat de numeroase alte anchete, a promis că nicio problemă judiciară nu l-ar putea descuraja să candideze în 2024. 

„Nu, nu voi abandona niciodată, nu-mi stă în fire. Nu o voi face niciodată”, a dat el asigurări.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE