Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Discursul lui Putin, analizat de un expert în relații internaționale. „S-ar putea să fie începutul destrămării Rusiei. Mobilizarea parțială va produce turbulențe în societate”

Publicat de: Euronews

Miroslav Tașcu Stavre, lector universitar la Universitatea din București și expert în relații internaționale, a declarat pentru Euronews România că președintele rus Vladimir Putin se află ”într-o situație foarte proastă din punct de vedere strategic”, având în vedere că a ordonat mobilizarea parțială a rezerviștilor în Rusia. În opinia sa, discursul lui Putin „este îndreptat spre populația rusă care trebuie pregătită” și, pe fondul declinului, economic, ”s-ar putea să fie începutul destrămării Rusiei”.

Miroslav Tașcu Stavre susține că războiul din Ucraina va continua în urma ordinului lui Vladimir Putin de mobilizare parțială a rezerviștilor.

„Din păcate, conflictul va continua. Putin este într-o situație foarte proastă din punct de vedere strategic, știm că a pierdut și pierde pe frontul de luptă eliberarea Harkovului, a unor părți din sud, înseamnă o contraofensivă.

E pentru prima oară în ultimele 200 de zile în care armata ucraineană nu doar că reușește să se apere istoric, dar și să împingă înapoi armata rusă care este slăbită, decimată. Putin nu poate să iasă că se opresc, din punct de vedere politic, ar însemna sfârșitul unei ere pentru că trebuie să iasă și să dea explicații de ce au trebuit să moară zeci de mii de tineri într-un război absurd”, a afirmat Miroslav Tașcu Stavre, lector universitar la Universitatea din București, în direct la Euronews România.

Expertul în relații internaționale susține că, prin această decizie, Putin ”încearcă să suplinească pe câmpul de luptă prin suplimentarea forțelor armate, prin mobilizare parțială”.

„În al doilea rând, (...), Vladimir Putin spune că populațiile din Donețk, din Herson, sunt sub ocupația neonazistă. Adică o minciună gogonată. Tu, care ești invadator, te transformi din acuzat în acuzator. Și rațiunea pentru care face acest lucru este că atunci când acest simulacru, dacă va reuși să fie admir referendumul, se consideră orice apărare și încercare de recucerire a teritoriilor sunt un atac împotriva Rusiei. De fapt, asta este miza din spatele discursului de astăzi”, a afirmat el.

„Războiul a intrat în casele rușilor. Societatea se întreabă ce caută în acest război fratricid”

Stavre a amintit și despre declarațiile lui Putin, în opinia căruia „este acea care se apără și forțele occidentale încearcă să îngenuncheze Rusia”.

”Mă uitam la Putin care speră la noi alianțe, dar nu s-a întâmplat. Putin este tot mai singur.

Războiul a intrat în casele rușilor, asta cred că este foarte important. Cred că mobilizarea parțială va produce ceva turburențe în societatea rusă care, pe bună dreptate, se întreabă ce caută în acest război fratricid. Sunt convins că sunt ultimele zbateri ale acestui regim totalitar care nu mai reușește să convingă pe nimeni, nici propriul popor, povestea asta cu neonaziștii care fac ceea ce fac e de fapt o poveste pe dos a ceea ce face Putin.

E clar că își dorește refacerea Uniunii Sovietice. Astea sunt planurile, iar dacă el nu va fi oprit în Ucraina.

Discursul este îndreptat spre populația rusă care trebuie pregătită. Ce face de 200 de zile este să împingă Rusia într-un hău. E pe marginea prăpastiei economice, orice dezechilibru suplimentar, orice livrare de gaze înseamnă un pas înapoi. Rusia de azi arată, mai degrabă, cu URSS-ul din anii 80-90.

Rusia nu mai e capabilă să gestioneze din proximitatea. S-ar putea să fie începutul destrămării Rusiei dacă va continua așa”, a concluzionat Miroslav Tașcu Stavre.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE