Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dezbaterea finală a Legilor Educației. Legea învățământului superior, ultima videoconferință

Este ultima zi de dezbatere publică a legilor educației. Dacă ieri a fost dezbătută legea învățământului preuniversitar, astăzi se discută legea învățământului superior și nici aceasta nu este lipsită de controverse.

Ministerul Educației organizează astăzi ultima dezbatere în format de videoconferință, care începe la 12:00 și dureză patru ore. La dezbatere s-au putut înscrie până la 1000 de persoane. Legea învățământului superior are câteva elemente controversate.

În primul rând vorbim de posibilitatea de a renunța unilateral la titlul de doctor, măsură care este considerată ca fiind o modalitate de a-i amnistia pe plagiatori, spun reprezentanții societății civile. De altfel, această reglementare a mai fost propusă anterior de Ministerul Educației, dar a fost retrasă în urma protestelor publice. De asemenea, Ministerul Educației mai propune ca autorii tezelor de doctorat despre care se dovedește că au fost plagiate și cei care renunță pur și simplu la titlul de doctor să restituie universității toți banii primiți în timpul școlarizării. Sumele vor reveni la bugetul de stat.

Desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)

O altă propunere controversată se referă desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), urmând ca atribuțiile acestuia să fie preluate, parțial, de alte două organisme ce urmează a fi înființate, Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU) și Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU). De asemenea, o altă măsură dezbătută se referă la mandatul rectorilor, care va fi de 5 ani în loc de patru.

Numărul mandatelor va fi decis de către fiecare universitate în parte, dar nu va putea fi nelimitat. Reprezentanții societății civile spun că această măsură practic îi va înscăuna pe viață pe rectori în fotoliile de la conducerea universităților.

Amintim că în urmă cu doar câteva zile, zeci de studenți din Timișoara au protestat pe străzi în semn de nemulțumire față de proiectul noii Legi a Educației. Ei nu sunt de acord cu propunerea de desființare a CNATDCU și cer să aibă o pondere de 25% în procesul de alegere a rectorului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE