Proteste anunțate chiar de Ziua Culturii. Sindicaliștii spun că domeniul este subfinanțat cronic, iar 2026 pare să fie încă un an greu pentru cultură. Starea acesteia se vede din centrul Bucureștiului, unde de 24 de ani Muzeul Național de Istorie e un șantier.
Muzeul Național de Istorie, blocat în lucrări de peste două decenii
Sute de mii de obiecte de patrimoniu stau în clădirea Muzeului Național de Istorie a României, în care plouă, e frig și care are probleme de structură.
Cornel Ilie, manager interimar Muzeu de Istorie:
„Acoperișul, de exemplu, este una din marile noastre probleme. Avem infiltrații, mai ales în zona cupolelor, care sunt și foarte greu de gestionat. Și suntem nevoiți să facem niște instalații care sunt destul de greu de manevrat, să tot golim apă și așa mai departe. Instalațiile sunt destul de vechi și au tendința să mai cedeze și, la fel, cum vedeți acum, a trebuit să oprim căldura”.
Muzeul Național de Istorie a României e un șantier din 2002, atunci când a început procesul de consolidare al clădirii.
Ernest Oberländer-Târnoveanu, fostul director al Muzeului de Istorie:
„La toți miniștri, cei 17 miniștri pe care i-am prins în perioada 2010-2025, am făcut informări privind starea muzeului și necesitatea găsirii unui spațiu pentru muzeu, pentru relocarea patrimoniului. Proiectul de refacere din 2002-2007 a lăsat clădirea într-o stare mai proastă decât era înainte. Este un proiect eșuat, proiectul inițial s-a desfășurat haotic și s-au cheltuit 16 milioane de euro fără ca muzeul să fie, clădirea să fie restaurată”.
András Demeter, Ministrul Culturii:
„Dacă din 2002 pana in 2026 nu s-a făcut nimic, atunci nu putem pretinde că în aceste șase luni de mandat eu să fi reușit vreo minune”.
Conducerea actuală a muzeului se află în căutarea unui spațiu în care să fie mutat muzeul, pentru a putea fi continuate lucrările de consolidare, însă fără a avea un termen stabilit pentru finalizarea acestui proces.
Cornel Ilie, manager interimar Muzeu de Istorie:
„Am văzut diverse locuri, am văzut diverse spații. Nu putem decât să trăim cu speranța că lucrurile se vor mișca. Anul trecut am avut în jur de 85 de mii de vizitatori, înainte ca o parte a expoziției permanente să fie strânsă, muzeul avea cred ca peste 300 de mii de vizitatori”.
Angajații din cultură acuză subfinanțarea și lipsa de sprijin a ministerului
Și în restul țării, instituțiile culturale se confruntă cu probleme de subfinanțare sau proiecte care nu au fost duse până la capăt.
Ernest Oberländer-Târnoveanu:
„La Iași s-au folosit fonduri europene pentru restaurarea și personalizarea cladirii pentru activitati de muzeu, dar âse fac expoziții cu vitrinele dinainte de 1989, care nu corespund din niciun punct de vedere”.
Muzeografii, bibliotecarii sau restauratorii se simt abandonați de minister. Sindicatele din Cultură acuză ministerul că pare să fi uitat de nevoile oamenilor aflați în subordinea sa.
Decebal Vleja, vicepreședinte Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media:
„Un angajat cu studii superioare vine într-un muzeu național, în București de exemplu, pe un salariu în jur de trei mii de lei și va rămâne mult timp cu acest salariu. Se vorbește și de acea reducere de 10% a cheltuililor de personal, nu știu de unde mai reduc, că jumatate din salariile din cultură sunt salarii minime”.
András Demeter, Ministrul Culturii:
„Subfinanțarea cronică a culturii nu este un element de noutate. Dacă sindicatele abia acum au descoperit, eu zic că e totuși ceva salutabil, mai bine mai târziu decât niciodată. Contribuția lor constructivă la identificarea unor soluții de finanțare mai bună este binevenită și acum, și pe viitor”.
În vara anului 2025, angajații din cultură au rămas cu și mai puțini bani, după ce a fost plafonat sporul pentru condiții vătămătoare, ajungând la 300 de lei brut, adică în jur de 175 de lei net.
Decebal Vleja: „Se lucrează în subsoluri, cu mucegaiuri, cu substanțe. Condițiile chiar sunt extrem de toxice, gândiți-vă la șantiere arheologice, vara la 55 de grade la soare în câmp, iarna acum sunt colegi pe zăpadă care la -20 de grade lucrează. Conservarea patrimoniului cultural costă peste tot in lume, nu poți păstra ceva, daca nu investești măcar un minim necesar”.
În 2025 bugetul pentru cultură a scăzut, iar anul 2026 cel mai probabil nu va fi mai darnic spune ministrul Culturii.
András Demeter, Ministrul Culturii:
„Nu mă aștept ca bugetul anului 2026 să fie mult mai darnic. Mă aștept tot să fie un buget prudent și echilibrat, construit astfel încât criza care încă nu a ajuns la apogeu să poată fi gestionată. Și cultura să nu fie un motiv sau un element care ne va adânci în această criză”.
Sindicatele din cultură anunță proteste zilnice în fața Ministerului Culturii până pe 30 ianuarie.
