Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

De la cinema, înapoi la librărie. Cum marile ecranizări transformă din nou cărțile clasice în bestselleruri

Cartea bate filmul, dar filmul propulsează cartea. Recenta lansare a miniseriei „La Răsărit de Eden” a reînviat interesul pentru romanul clasic al lui John Steinbeck, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, și aduce încă o dată în prim-plan un fenomen tot mai vizibil: odată ce o carte este ecranizată, cele două versiuni ajung să coexiste și, uneori, să se alimenteze reciproc.

„La Răsărit de Eden” – o nouă popularitate

Publicat în 1952, „La răsărit de Eden” este considerat unul dintre cele mai ambițioase romane ale lui John Steinbeck și urmărește destinele familiilor Trask și Hamilton, în California, de-a lungul mai multor generații.

Povestea este construită în jurul unor teme precum binele și răul, libertatea de a alege, iubirea și rivalitatea dintre frați și reinterpretează povestea biblică a lui Cain și Abel.

Cartea mai fusese ecranizată în 1955, într-un film regizat de Elia Kazan, cu James Dean în rolul lui Cal Trask. Producția din 2026 are și o legătură interesantă cu acel film: noua miniserie a fost creată de Zoe Kazan, nepoata lui Elia Kazan.

În urma succesului recentei adaptări lansate de Netflix, cu Florence Pugh în rol principal, romanul a ajuns pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărți de pe Amazon. În plus, versiunea audiobook a romanului a fost inclusă și în lista „Best of #BookTok” a gigantului american de retail, potrivit Variety.

Publicat de Penguin Books și vândut în mod obișnuit la prețul de 25 de dolari, romanul „La răsărit de Eden” este disponibil pe Amazon la prețul de 16,25 dolari, ceea ce reprezintă o reducere de 35%.

„Odiseea” și „La răscruce de vânturi”, cele mai recente exemple ale efectului ecranizărilor

Anul acesta a fost, în orice caz, un exemplu pentru această relație dintre carte și film. Cele mai recente exemple, „La răscruce de vânturi” și „Odiseea”, au stârnit un nou interes pentru citit.

„La răscruce de vânturi”, romanul publicat de Emily Brontë în 1847, a fost ecranizat în februarie 2026, regizat de Emeral Fennel și cu Margot Robbie și Jacob Elordi în rolurile principale. După primul teaser, lansat în septembrie 2025, vânzările cărții în Marea Britanie au crescut cu 132%. Interesul a continuat să crească și după lansarea propriu-zisă a filmului, vânzările înregistrând o creștere de 469% în ianuarie 2026 față de aceeași lună în 2025.

„Odiseea” și efectul ecranizării asupra popularității epopeii clasice nu pot trece nemenționate. Filmul lui Christopher Nolan a provocat un nou val de interes la nivel mondial pentru poemul epic al lui Homer și chiar pentru limba greacă.

Vânzările cărții au crescut cu aproximativ 70% în acest an față de 2025. În Franța, timpul petrecut ascultând „Odiseea” pe Spotify a crescut cu peste 752% la jumătatea lunii iulie, comparativ cu luna precedentă. În Statele Unite, vânzările operei au avansat cu 76% de la începutul anului, potrivit datelor Circana BookScan.

Când filmul bate cartea

Chiar dacă ele se completează, un film a rămas în memoria colectivă din ultimii ani ca fiind de fapt singura variație a narațiunii, și sunt destul de mulți oameni care nu realizează că întreaga ecranizare se bazează pe o carte.

„Fight Club” (sau „F***t C**b” pentru cunoscători) nu doar că a reușit cumva să se mențină relevant pentru standardele cinematografice din ultimele două decenii, dar chiar Chuck Palahniuk, autorul cărții, e de părere că filmul îi bate garantat cartea.

Nici cartea nu a impresionat de la început. Publicat în 1996, romanul lui Chuck Palahniuk a avut inițial vânzări slabe, însă apariția filmului lui David Fincher, trei ani mai târziu, a schimbat treptat situația. Pe măsură ce ecranizarea și-a construit statutul de producție-cult, tot mai mulți cititori au ajuns și la materialul original, iar vânzările cărții au continuat să crească.

Paradoxal, succesul filmului a ajuns să eclipseze romanul care l-a inspirat. Fight Club este astăzi atât de puternic asociat cu Brad Pitt, Edward Norton și filmul lui Fincher, încât mulți dintre cei familiarizați cu povestea nici nu știu că Tyler Durden a apărut pentru prima dată în paginile unei cărți.

Cărțile și marile ecrane, o relație profitabilă pentru ambele industrii

Aproape jumătate dintre serialele dramatice originale lansate în Marea Britanie și Statele Unite pe Disney+, Netflix și Amazon Prime Video, între ianuarie 2024 și iunie 2025, au fost adaptări după cărți, potrivit Publishers Association.

Mai mult, cinci dintre cele mai urmărite zece seriale dramatice lansate în premieră în 2024 au avut la bază opere literare, iar ultimele șase producții care au câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film au fost, de asemenea, adaptări.

Succesul se reflectă și în încasări. Între 2020 și 2024, adaptările literare din topul celor mai profitabile 50 de filme au obținut venituri la box office cu 57% mai mari decât producțiile care nu s-au bazat pe cărți.

Influența funcționează însă și în sens invers: în cele 12 luni încheiate în octombrie 2025, 12% dintre cărțile de ficțiune cumpărate de cititorii ocazionali au fost descoperite sau alese datorită unei adaptări pentru film sau televiziune.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE