Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Președintele Rapidului, Daniel Niculae, audiat ca suspect într-un dosar legat de arme și muniții. Cazul, discutat și în CEx-ul FRF

Daniel Niculae, președintele FC Rapid, este audiat ca suspect într-un dosar în care este vizat și liderul galeriei, potrivit surselor Euronews. Acționarul Rapidului, Dan Șucu, a declarat că dosarul ”are legătură cu arme, muniții”.

15/03/2024 , 19:29

Cazul lui Daniel Niculae, discutat și de oficialii Federației Române de Fotbal

Răzvan Burleanu, președinte FRF: "Nu știu ce a cerut Jandarmeria, nu a ajuns la mine nicio solicitare. Ce pot să spun despre cazul Rapid, pentru că Daniel Niculae a fost prezent astăzi în ședința Comitetului Executiv, este că s-a numărat printre subiectele de pe ordinea de zi. În momentul de față, ca Federație, așteptăm mai multe informații din partea instituțiilor abilitate.

În momentul de față, Daniel Niculae se bucură de prezumția de nevinovăție. Nu a fost foarte comod ca astăzi să participe la o ședință a Comitetului Executiv. Sper să fie suficient de puternic pentru a face față și lumină, pentru a reveni cât mai devreme la viața normală. Așteptăm mai multe informații cu privire la evoluția acestui dosar, urmărim ce se întâmplă, dacă se începe sau nu urmărirea penală în cazul lui", a spus Răzvan Burleanu în cadrul conferinței de presă.

Trei suspecți dintre cei 17, printre care și liderul galeriei Rapidului, au rămas în arest pentru 30 de zile și 12 persoane au fost plasate sub control judiciar.

14/03/2024 , 19:11

16 persoane au fost reținute

Dintre cele 17 persoane care au calitatea de suspecți, 16 au fost reținute. Este vorba despre unul dintre liderii galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, zis 'Bocciu', și alți 15 suporteri. Singurul care nu a fost reținut, dintre cei 17, a fost chiar Daniel Niculae.

14/03/2024 , 18:07

Daniel Niculae, dus la audieri

Președintele clubului Rapid a fost luat de acasă și dus la audieri, într-un dosar de constituire de grup infracțional organizat.

17 persoane, printre care și Daniel Niculae, au calitatea se suspecți, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere.

Procurorii au pus în aplicare 28 de mandate de aducere și au percheziționat locuințele suspecților.

Apar și informații interesante din cercetările făcute până acum. La finalul anului trecut, atunci când făceau cercetarea la fața locului, au găsit, în baia dintr-un vestiar al stadionului, un fel de dulap ascuns, în care erau depozitate 370 de articole pirotehnice (fumigene, torțe și petarde).

Surse din rândul anchetatorilor susțin că Daniel Niculae ar fi fost de acord ca membrii galeriei să introducă materiale pirotehnice la meciul de fotbal Rapid - FCSB și i-ar fi sprijinit cu bani în acest sens.

”Ar fi fost de acord cu activitatea grupului infracțional, de a introduce si de a folosi materiale pirotehnice in timpul meciurilor Rapid - FCSB (9.03.2024) si in incinta stadionului Giulesti (27.01.2024)

De asemenea, i-ar fi sprijinit moral si financiar, pt procurarea materialelor pirotehnice”, au precizat surse judiciare, citate de Euronews România.

În cazul lui Daniel Niculae nu a avut loc o percheziție, ci doar a fost pusă în executare mandatul de aducere.

Potrivit anchetatorilor, perchezițiile în acest dosar sunt încă în desfășurare. În locuințele în care au avut loc descinderi au fost descoperite sume consistente de bani, o cantitate mare de materiale pirotehnice, precm și arme.

Polițiștii urmează să stabilească dacă este vorba despre arme letale sau neletale.

17 suspecți, urmăriți penal în acest dosar

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au precizat că au efectuat joi un număr de 19 percheziții în București, precum și în județele Ilfov, Prahova și Iași. Anchetatorii fac cercetări într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și distrugere.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 17 suspecți, persoane fizice, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor și distrugere.

În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2023 pe raza mun. București s-a constituit un grup infracțional organizat la care au aderat mai multe persoane și care avea drept scop introducerea și folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfășurării meciurilor, tulburarea ordinii și liniștii publice prin violențe asupra bunurilor și distrugerea suprafeței de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri ș.a.)

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate mai multe materiale pirotehnice, arme de foc letale, arme albe și sume de bani”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Daniel Niculae, audiat în legătură cu faptele membrilor galeriei Rapid

Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru Euronews România, că ”începând cu luna septembrie 2023, Ungurean Georgian-Liviu zis "Bocciu", liderul galeriei echipei sportive Rapid Bucureşti, a inițiat şi constituit un grup infracțional organizat împreună cu alte trei persoane, la care au aderat alţi 13 membri ai galeriei, în scopul săvârşirii infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice”.

”La meciurile echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti a coordonat activitatea infracțională de deținere, transport, introducere şi folosire a materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal în scopul distrugerii bunurilor şi a suprafeței terenului de joc, prin aruncarea pe aceasta de articole pirotehnice.

De asemenea, membrii grupului infracțional organizat beneficiau şi de sprijinul unor angajați din cadrul Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, precum şi al altor suporteri din alte oraşe (Ploieşti, Iaşi), care îi ajutau în vederea introducerii şi ascunderii articolelor pirotehnice în stadioanele unde echipa FC Rapid Bucureşti urma să dispute partidele de fotbal”, au precizat sursele citate.

Președintele FC Rapid este anchetat într-un dosar care are legătură cu arme și muniții.

Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă.”, a spus Dan Șucu, pentru As.ro.

Daniel Niculae, ridicat în urma unor percheziții

”Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București”, a transmis Poliția Capitalei.

Daniel Niculae a devenit președintele echipei FC Rapid 1923 din anul 2021. S-a retras din activitatea de jucător de fotbal în anul 2018, tot de la formația condusă în prezent de Șucu.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE