Inteligența artificială alimentează puternic o industrie pe care, să recunoaștem, n-o privim cu ochi luminoși: a roboților care învață să execute ireproșabil sarcini repetitive, acoperite în prezent de oameni. Sunt cei care ar trebui să eficientizeze procesele și să reducă din cheltuieli într-un viitor al muncii pe care l-am dori în favoarea noastră, dar de care ne temem.
Deocamdată, antrenăm și testăm mașinării care, spre deosebire de roboții umanoizi, au avantajul că nu trebuie decât să acopere impecabil spectrul de mișcări, fără ca cineva să emită pretenții de comunicare directă ori chiar empatie, fie ea și generată artificial, din partea lor.
De ce aleargă și boxează roboții
De ce boxează roboții, de ce aleargă, de ce defilează? V-ați gândit vreodată care sunt argumentele pentru aceste activități aparent inutile? În primul rând, pentru că reprezintă explicația pe care o putem accepta, la scară largă, pentru o tehnologie clar futuristă.
Apoi, pentru că a controla un corp în mișcare încă reprezintă o provocare. Fotbalul testează echilibrul, coordonarea și în general capacitatea de reacție în raport cu un obiect dinamic, mingea. Boxul adaugă loviturile și schimbările bruște de direcție.
Iar cu alergarea e agonizant: în China, un robot a acoperit suta de metri cu aproape o secundă mai rapid decât recordul lui Usain Bolt dar n-a știut să se oprească. Sunt demonstrații spectaculoase pentru public, de acord. Inginerii dau, însă, propriile teste de echilibru, funcționalitate a senzorilor ori inteligență artificială. Pentru că pariul lor este cu viitorul în câmpul muncii. Un viitor…mai prezent decât ne putem imagina.
De la pian, la circuite electronice
Printre standurile de la IFA Berlin, am descoperit cântă o melodie nostalgică la pian. E o scenă care ne amintește de genericul serialului Westworld. Pour les connaiseurs.
Nici aici robotul în sine nu e produsul, deși am aflat că va merge într-un spital pentru vârstnici pentru a le oferi alinare. Ideea companiei chinezești TermiTech este ca același „creier”, un model AI dezvoltat cu ajutorul datelor, să poată fi conectat la hardware diferit: brațe robotice, mâini robotice, umanoizi, roboți patrupezi, drone sau alte sisteme.
Chinezii susțin că au deja integrare cu 20 de producători iar tehnologia ar fi fost testată în cel puțin zece scenarii reale. Așadar, o interfață prietenoasă, umanoidul, care ascunde capabilitățile tehnologiei de vârf.
Realitatea e că încă există discrepanțe între ceea ce înțeleg modelele AI și cum pot transforma înțelegerea în multiple comenzi, care presupun coordonare și precizie. De aceea, un robot care dansează impecabil pe scenă poate fi simpatic și impresionant. Industriile au, însă, nevoie de o mașinărie să facă aceeași mișcare 8-10-12 ore pe zi, 300 de zile pe an, fără să cadă, fără să se defecteze, mai rapid și la un cost care justifică decizia înlocuirii unui om.
Dovadă că piața roboților colaborativi, mașinării a căror formă ține cont de nevoi, nu de estetică, este în prezent, mult mai matură. Potrivit International Federation of Robotics, aproximativ 66 de mii de coboti au fost puși la lucru în 2024.
Prin comparație, umanoizii sunt în faza incipientă de comercializare. Morgan Stanley estimează că adopția lor va fi timidă inclusiv în 2026. Chiar și pe fondul creșterii producției în China, care va livra aproximativ 50 de mii de unități până la finalul anului. Pe termen lung, potențialul e imens; o industrie de 38 de miliarde de dolari până în 2035, potrivit aprecierii Golden Sachs.
Cu siguranță că lumea se va schimba radical și accelerat până atunci. Iar interacțiunea om-robot va deveni firească în câmpul muncii.
Am găsit, de altfel, și la IFA, exemple. Repartly este o companie din Germania care se ocupă cu repararea electronicelor și electrocasnicelor. Au investit în coboți - în jur de 33 de mii de euro costă unul - și au regândit fluxul astfel încât procesul să fie mai eficient.
„În acest moment, aproximativ 25% dintre reparații sunt realizate automat de roboți. Restul sunt făcute de tehnicieni. Metoda actuală, cu reparații făcute de tehnicieni, este una bună, dar nu este cu adevărat scalabilă. Dacă vrei să readuci pe piață un număr mare de electrocasnice și să le repari, pur și simplu nu este posibil sau scalabil să faci asta doar prin reparații manuale. În cele mai multe cazuri mapăm componenta electronică atunci când ajunge la noi. Când este una nouă și nu am mai lucrat niciodată pe ea, tehnicianul scanează componenta, lucrează pe ea și identifică piesele care s-au defectat. După aceea, robotul este programat. ” ne explică Lukas Urbaum, Head of Marketing.
Apropo de comparația cu umanoizii: în cazul acestora, producătorii vorbesc despre 20-30 de grade de libertate, adică 20-30 de mișcări independente. Brațul robotic de la Repartly are numai șase. Ceea ce-l face aproape identic unui braț uman, care are șapte. Drept urmare, va executa cu mai mare precizie mișcările pe care le-ar fi făcut un specialist în electronică.
Cum învață roboții mișcările umane
Există deja, în Asia, în special, modele similare celor cu care am interacționat în Berlin, roboți care servesc ceai sau cafea ori care se ocupă de magazine alimentare. Până la acoperirea întregului spectru de productivitate, mai sunt pași mari de făcut. Asta nu înseamnă că ritmul va fi lent: inteligența artificială explodează, așa că avem toate șansele să ne trezim de pe o zi pe alta într-o realitate schimbată. Traseul e mapat deja. La figurat, dar și la propriu.
UMI (Universal Manipulation Interface) se numește inovația folosită pentru strângerea de date. Funcționează cu ajutorul unor dispozitive de prindere portabile, pe care un om le poate ține în mână în timp ce se achită de o sarcină. Sistemul folosește, de fapt, camere și senzori pentru a înregistra mișcările umane. Are nevoie de câteva sute de cicluri de date colectate pentru a putea forma un model ce poate fi instalat pe un robot, care să și execute sarcina, potrivit lui Joyce Zhao, Account Manager la One Robotics.
Aceeași Joyce care susține că ne aflăm în punctul în care putem avea încredere deplină într-un robot antrenat să schimbe scutece. În prezent suntem oarecum la capitolul „Promisiune și provocare”: să-i învățăm pe roboți să facă ceea ce astăzi… facem noi. Dacă dăm pagina la „Încredere”, aici apar nuanțele. Și trebuie să apară!
Pentru că una e să-i lași să-ți facă patul și să-ți repare mașina de spălat după ce le-ai arătat cum, alta, să acționeze independent. Vom ajunge inevitabil în afara zonei de demonstrație, ca să discutăm despre productivitate.
E important ca pe parcurs să acționăm precaut, cu gândul la binele tuturor.
