Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum s-a propagat atacul care a paralizat 26 de spitale din România. Șeful DNSC: ”Atacul s-a propagat printr-un furnizor”

La mai multe zile de la atacul care a îngreunat serios activitatea în zeci de spitale, apar, în continuare, informații noi.

Datele de până acum arată că vorbim de atacul cibernetic cu cele mai extinse efecte asupra sistemului sanitar.

Totodată, iese la iveală și faptul că unele dintre spitalele afectate nu ar fi avut programele antivirus puse la punct.

Întreaga poveste a acestui atac a început sâmbăta trecută în Pitești. Acolo, în cursul zilei, serverul spitalului de pediatrie ar fi fost atacat de hackeri, asta arată ancheta de până acum.

O perioadă, acest prim incident, a trecut neobservat și nici nu este până acum foarte clar cât timp nu a fost raportat acest incident.

Duminică noapte are loc atacul principal. Rând pe rând spitalele din toată țara încep să fie atacate.

Cum ar fi funcționat atacul

Prin rețeaua Hipocrate ar fi reușit aceste calculatoare să comunice, iar apoi rând pe rând hackerii au reușit să treacă de straturile de apărare ajungându-se la rezultatul de luni dimineață.

Din datele de până acum, unele dintre aceste spitale nu ar fi instalat soluții anti-virus.

Pentru Euronews, șeful Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică spune că modul în care hackerii s-au folosit tocmai de rețea este o premieră pentru țara noastră.

”Noi nu avem foarte multă vizibilitate pe infrastructură, nu putem să spune în timp real cine ce are instalat. Mulți dintre cei impactați au avut aceste măsuri în funcțiune. Au mai fost atacuri similare în trecut, dar victima a fost o singură instituție. E un atac nou pentru România pentru că s-a propagat prin intermediul unui furnizor”, spune acesta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE