CSAT, pe 30 iunie. Surse: Se vor discuta dezastrul de la Praid, evaziunea fiscală sau tăierile pentru partide

Prima ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din mandatul președintelui Nicușor Dan a fost convocată pentru 30 iunie. În noua formulă a CSAT vor partiicpa și noii miniștri de Externe și Apărare, Oana Țoiu și Ionuț Moșteanu.

CSAT, pe 30 iunie

Pe agenda ședinței se află șase puncte principale. Unul este dezastrul de la salina Praid. Conform surselor Euronews, salina nu va mai putea fi folosită - și nici partea turistică - pentru că apa a distrus totul. Autoritățile locale vor încerca să sape altă salină turistică. Partea bună este că a scăzut nivelul de salinitate din apă și au scăzut șansele ca dezastrul ecologic să fie și mai mare. În plus, apa din interior a devenit foarte densă, ceea ce face ca salina să nu mai fie în pericol iminent de prăbușire.

Evaziunea fiscală este un alt punct pe ordinea de zi a ședinței CSAT, unde se va discuta cum anume poate fi ea redusă, având în vedere că acest fenomen este considerat o amenințare serioasă pentru securitatea națională. Nicușor Dan a mai atras atenția că trebuie să se implice inclusiv serviciile speciale în combaterea evaziunii, care contribuie la mărirea deficitului. Președintele a subliniat însă că serviciile trebuie să aibă un rol limitat, iar controalele să fie făcute tot de organismele civile.

Totodată, vor avea loc discuții despre investițiile militare.

Un alt subiect este programul Rabla, care ar putea să rămână suspendat până în 2027, potrivit surselor Euronews, din cauza faptului că sunt slabe șanse să se găsească altă sursă de finanțare. Astfel, banii alocați până acum acestui program vor fi direcționați în altă parte.

Vor fi discutate și diverse tăieri pentru partide și parlamentari. În principiu, ar urma să fie redusă subvenția pentru partide și să se mai taie din suma forfetară.

Pe 8 iulie, va fi prezentată la Ecofin o schiță a pachetului de măsuri fiscale, unde vor fi trecute, în linii mari, măsurile pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului. Mai pot apărea modificări până la 31 iulie, data limită când documentul trebuie publicat în Monitorul Oficial, dar liniile generale sunt cele pe care le știm deja. Tot la acest capitol vor fi incluse și măsurile care intră în vigoare de la 1 ianuarie: creștere impozit dividende, creștere impozit pe proprietate, etc.

Nicușor Dan a avut o întâlnire cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi au discutat deschis despre PNRR și deficitul bugetar, iar conform surselor Euronews, șefa Comisiei Europene i-ar fi reproșat că România niciodată nu face economiile pe care le promite. Ea va acorda o șansă României în această vară, pentru a duce la capăt aceste măsuri.

În jurul datei de 1 octombrie va fi făcută o analiză pentru toate măsurile luate, care va fi traiectoria economiei și dacă se vor impune corecții noi. Tot atunci se va discuta dacă va crește sau nu TVA la 21%.

Tot în luna octombrie, va fi conturat bugetul pentru 2026 și va fi consultată Comisia Europeană.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE