Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Cristian Mungiu deplânge subfinanțarea cronică a culturii în România, inclusiv problemele din distribuția de filme. „Filmele mele sunt mult mai vizionate în străinătate decât în România, ceea ce nu e normal”, a spus el. Iar după aproape 20 de ani de la primul Palme d'Or obținut de regizorul român, nu există o sală la București în care să poată fi organizată premiera filmului.

Regizorul Cristian Mungiu a vorbit deschis despre problemele cronice din cinematografia românească și despre lipsa sprijinului acordat culturii de către stat. Mungiu a spus că premiul câștigat nu aparține doar lui, ci întregii cinematografii românești, și a cerut autorităților să investească mai mult în sectorul cultural.

Cristian Mungiu: „Noi ne-am făcut partea noastră”

Regizorul a criticat nivelul redus al finanțării pentru cultură și a atras atenția că, la aproape 20 de ani de la primul Palme d’Or obținut de România, Bucureștiul nu are încă o sală potrivită pentru organizarea unei premiere importante.

„Dacă am reușit încă o dată să luăm Palme d’Or, trebuie spus că acest premiu nu îmi aparține doar mie, ci întregii cinematografii românești. Am niște așteptări, însă ele nu se leagă de filmul meu. Eu am rugămintea și pretenția ca statul român să încerce să dea puțin mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi ne-am făcut partea noastră. E un pic stânjenitor că, la 20 de ani după ce am obținut primul Palme d’Or, ne întoarcem acum și nu avem încă o sală de premieră în care să putem prezenta acest film în București. Acolo, noi nu putem face mare lucru”, a declarat regizorul.

Cristian Mungiu a subliniat că industria cinematografică are nevoie de sprijin concret din partea autorităților pentru a putea produce filme mai ambițioase și proiecte de amploare.

„Noi avem nevoie ca statul să ne ajute. Nu e normal ca, de fiecare dată când se face bugetul, singurul minister din Europa care primește 0,0 și ceva să fie Ministerul Culturii din România. E un pic rușinos. Dacă reușim să rezolvăm problema asta și să primim banii la care avem dreptul prin lege, sper să putem mobiliza autoritățile din România pentru a face filme cu bugete mai mari sau seriale. Nu cerem să ni se facă statuie, dar există această pretenție legitimă să fie mai multă stimă pentru ceea ce facem noi în sectorul cultural”, a declarat regizorul.

Mungiu: „Filmele mele sunt văzute mai mult în alte țări decât în România”

Regizorul a vorbit și despre problemele de distribuție ale filmelor românești și despre faptul că producțiile sale au mai mult succes în străinătate decât în țară.

„Filmele mele sunt văzute mult mai mult în alte țări decât în România și nu e o notă bună pentru noi”, a precizat Mungiu.

Totodată, actesta a respins și ideea că filmele de autor sunt realizate doar pentru festivaluri și premii internaționale.

„Sunt puțin obosit de judecata asta că facem filme pentru premii. Vă invit să încercați să faceți filme pentru premii și o să vedeți că nu e așa de ușor. Filmele mele sunt văzute mult mai mult în alte țări decât în România și nu e o notă bună pentru noi. Îmi doresc ca oamenii să vadă filmul și să își creeze propria opinie. Dacă îmi doresc ceva, e ca spectatorii să nu iasă din sală exact cu aceeași opinie cu care au intrat și să nu își proiecteze propriile prejudecăți asupra situației”, a conchis regizorul.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE

euronews.ro: Știri de ultimă oră, breaking news, #AllViews