Succesul lui Cristian Mungiu la Festivalul de Film de la Cannes a stârnit numeroase reacții în mediul online. Mai mulți politicieni i-au transmis mesaje de felicitare regizorului și întregii echipe.
Președintele Nicușor Dan l-a salutat pe Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or obținut la Cannes și a adresat aprecieri întregii echipe din spatele filmului Fjord.
Șeful statului a subliniat rolul esențial al cinematografiei românești în promovarea imaginii țării și a punctat că Administrația Prezidențială trebuie să își intensifice sprijinul pentru acest sector.
„Felicitări Cristian Mungiu pentru al doilea Palme d’Or la Cannes, o performanță extraordinară.
Felicitări întregii echipe a filmului, cu mulți români, și lui Sebastian Stan în rol principal.
Am apreciat la filmele precedente ale lui Cristian Mungiu că pun întrebări, că merg pe linia fină dintre două sau mai multe seturi de valori aflate în conflict. Acesta este, pentru mine, sensul artei: cunoașterea umanului din cât mai multe perspective”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook.
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, la rândul său, cuvinte de laudă regizorului și i-a mulțumit pentru modul în care reprezintă România pe scena internațională.
„Este o reușită care vorbește despre talent, muncă și despre felul în care cultura română poate ajunge în marile spații internaționale”, a scris acesta pe Facebook.
Și ministrul Culturii, Demeter András István, a remarcat performanța. Și-a exprimat recunoștința față de echipa filmului și față de toți cei implicați în producția și coproducția proiectului.
Mai mult decât atât, Ministerul Culturii a decis să includă filmul Fjord pe lista proiectelor culturale strategice, pentru a sprijini campania internațională a producției în cursa pentru premiile Oscar.
Familia Regală a României a transmis calde mulțumiri, felicitări și toată admirația echipei premiate la Cannes. Totodată, Custodele Coroanei Margareta și Alteța Sa Regală a amintit că Regele Mihai I i-a conferit regizorului Crucea Casei Regale a României, în anul 2012.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reacționat la rândul ei. A evidențiat legătura regizorului cu spațiul moldovenesc.
„Este o mare bucurie să vedem un cineast de renume, cu rădăcini în Republica Moldova, care produce filme memorabile ce emoționează și inspiră publicul de pe întregul continent.”
